PoliticăȘtirile 60m.RO

PSD anunță că va mări pensiile

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat ce se mai întâmplă cu varianta ca pensiile să fie indexate cu rata inflaţiei începând de la 1 ianuarie, că atunci când va fi luată o decizie, aceasta va fi anunţată.

PSD și PNL vor să indexeze pensiile adică să pună din nou 200 de lei la pensiile mici și mii de lei la pensiile speciale. Indexarea pensiilor aduce beneficii doar pentru pensionarii speciali, în timp ce pensionarii săraci devin și mai săraci.

„Noi ne gândim să majorăm pensiile, asta înseamnă că ne gândim la pensionari, într-o situaţie economică nu tocmai fericită pentru întregul glob. Marcel Ciolacu nu a folosit nici o dată, pentru că nu ne permitem să aruncăm ceva în comunicare publică, să dăm vreo speranţă seniorilor noştri pe care ulterior să nu o folosim. Cum s-a întâmplat la cele trei pachete succesive de măsuri, atât sociale, cât şi economice, şi am anunţat fix când am avut decizia luată, aşa vom face şi acum.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button