Politică

PSD a făcut blat cu Iohannis

Marcel Ciolacu a declarat, joi, că a convocat pentru luni Biroul Permanent Național (BPN) al PSD care va lua decizia față de proiectul PNL care i-ar da posibilitatea președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare.

„Luni am convocat un BPN al PSD unde vom lua decizia, având o agendă ce ține și de viitoarele alegeri și de campania electorală, dar e și acest subiect pe agendă”, a precizat Marcel Ciolacu.

PNL a depus miercuri, la Senat, proiectul de lege care îi dă posibilitatea preşedintelui României, Klaus Iohannis, să candideze ca independent pe listele unui partid, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, cu toate că se află încă în funcţie, iar Constituţia prevede că, „în timpul mandatului, preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată”. În cazul în care este ales senator sau deputat, presedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte, conform proiectului semnat de parlamentarii PNL, Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu, liderii de grup ai PNL.

Proiectul are un articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: „Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.

Iniţiatorii afirmă, în expunerea de motive, că soluţia legislativă îşi justifică urgenţa prin faptul că „suntem în situaţia în care unor cetăţeni le este interzis dreptul de a fi aleşi, deşi îndeplinesc toate condiţiile constituţionale şi legale de a exercita acest drept”.

După apariţia propunerii de modificare a Legii alegerilor parlamentare, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că formațiunea sa nu îi dă un job lui Klaus Iohannis, ci depinde de votul românilor dacă acesta va face parte din viitorul Parlament sau nu, în cazul în care va decide să candideze. Ciucă a spus că şeful statului are o experienţă în politica externă şi apărare, iar o astfel de experienţă nu se iroseşte, ci trebuie valorificată.

Un articol cu un conţinut similar a fost introdus în 2004 în Legea în vigoare la acel moment, cu privire la alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru a permite candidatura la Senat a lui Ion Iliescu, la acel moment preşedinte al ţării.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button