SocialȘtirile 60m.RO
Concert al Deliei amendat cu 2 000 de lei. Nu le mai pasă

Doar 2 000 de lei a fost amenda pentru că Delia a făcut un concert într-o locație din Herăstrău.
Amenda pare una mică, încă zona de HORECA, inclusiv cei din zona de spectacole, se află în disperare mare și tind să își închidă afacerile.
Amenda a fost aplicată proprietarilor terasei pe care s-a ținut evenimentul.
Practic la momentul de față aceste amenzi au devenit mai degrabă un fel de taxă de afacere. Dacă vrei să mai miști ceva, să îți plătește salariile, să nu dai afară, trebuie să plătești o taxă către statul român.
- FOTO: Grindeanu și Bolojan, parte la genocidul din Fâșia Gaza. Tarom și Hisky, companiile care au transportat armament printre bagajele călătorilor
România a ajuns pe „lista rușinii” a Organizației Națiunilor Unite. Într-un act de cinism instituțional fără precedent, statul român, sub oblăduirea decidenților politici precum Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, a transformat compania națională Tarom și operatorul privat HiSky în curieri de moarte. În timp ce românii mergeau în vacanțe sau pelerinaje, sub picioarele lor, în … - Cât mai e șpaga în primăria lui Piedone: 15.000 de euro pentru o autorizație
Arhitectul șef al Primăriei Sector 5 și directorul adjunct al Poliției Locale sunt acuzați de DNA că au primit mită pentru grăbirea obținerii documentelor necesare finalizării unor imobile. Mai multe persoane, inclusiv un administrator de firme, au fost reținute în dosarul de corupție care vizează trafic de influență, luare de mită și fals intelectual. Procurorii … - Constantin Toma (PSD): Bolojan, premier mai bun ca Ciolacu
Constantin Toma susține că amenințările PSD privind ieșirea de la guvernare sunt nejustificate și periculoase, afirmând că partidul nu a luat niciodată în calcul serios acest scenariu. El avertizează că astfel de declarații pot afecta stabilitatea politică și economică, mai ales în contextul măririi taxelor și impozitelor. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că … - Dosarele Epstein fac valuri la Londra. Șeful de cabinet al premierului britanic Keir Starmer și-a anunțat demisia
Șeful de cabinet al premierului britanic Keir Starmer și-a anunțat duminică demisia, pe fondul controverselor legate de numirea lui Peter Mandelson în funcția de ambasador la Washington, în pofida legăturilor acestuia cu infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, notează AFP. „După o analiză atentă, am decis să demisionez din Guvern. Decizia de a-l numi pe Peter … - Deputat Alexandrin Moiseev: Unirea Moldovei cu România nu este doar un ideal. Este o soluție practică
Deputatul independent Alexandrin Moiseev susține că soluția pragmatică în acest moment ar fi organizarea unui referendum în Republica Moldova pentru unirea cu România. El condamnă în termeni duri campania demarată de fostul președinte al Moldovei, Igor Dodon, prin care încearcă să acrediteze ideea ca moldovenii ar fi un popor separat de poporul român. ”Basarabia e România. Iar viitorul ei … - Constantin Toma face praf conducerea PSD
Primarul PSD al Buzăului, Constantin Toma, rupe rândurile și lovește direct în conducerea propriului partid. Acesta acuză că amenințările PSD cu ieșirea de la guvernare reprezintă „un joc foarte periculos”, făcut nu pentru interesul partidului, ci pentru „supraviețuirea” unei conduceri restrânse, în frunte cu Sorin Grindeanu. Toma este de părere că PSD nu are „un … - Fost lider PNL, anchetat de DIICOT după ce a amenințat jurnalistul care documenta lucrări din bani publici
Un incident cu implicații politice grave zguduie scena locală din Târgu Jiu. Silviu Mototolea, fost politician înregimentat în PNL și om de afaceri cu numeroase contracte din bani publici, a fost surprins în imagini video amenințând, fugărind și intimidând un jurnalist de investigații aflat pe un șantier finanțat de autorități. Faptele s-au petrecut sâmbătă, 7 … - VIDEO: Protestele din secuime se transformă în revoltă împotriva UDMR
În ultimele săptămâni, în mai multe orașe din Harghita și Covasna au izbucnit proteste împotriva taxelor locale impuse de Guvern. Aceste proteste se transformă ușor, ușor într-o revoltă împotriva UDMR, o situație mai rar întâlnită. În această cheie poate fi citită și poziția liderilor UDMR, în frunte cu Kelemen Hunor, care i-au cerut imperativ premierului Ilie … - Portughezii votează duminică pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale
Portughezii au început să voteze, duminică dimineaţă, pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, care îl opune pe socialistul Antonio José Seguro, mare favorit, liderului de dreapta André Ventura. După o campanie electorală puternic perturbată de intemperiile care au lovit ţara în ultimele două săptămâni, secţiile de votare s-au deschis la ora 08:00 (ora locală şi GMT) … - După ani de zile cu mari probleme, Guvernul începe să facă ceva împotriva urșilor: Începe instalarea gardurilor electrice
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a vorbit despre gardurile electrice împotriva urșilor și a prețurilor la care s-au făcut achizițiile. De asemenea, ea a vorbit despre urșii care intră repetat în orașe. Ghidul pentru programul gardurilor electrice împotriva urșilor a fost semnat în 2023 Ghidul pentru programul gardurilor electrice împotriva urșilor a fost semnat în 2023. Proiectul … - Arhitectul şef, administratorul public şi directorul adjunct al Poliţiei Locale Sector 5, sub control judiciar pentru 60 de zile
Arhitectul şef şi admnistratorul public din cadrul Primăriei Sectorului 5, precum şi un director adjunct de la Poliţia Locală, au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de arestare preventivă a celor trei. Potrivit procurorilor, aceştia sunt acuzaţi de ”posibile demersuri … - Cum au izbucnit scandalurile Groenlanda și Canada înainte de dosarul Epstein: O privire asupra cronologiei și trecutului de care Trump pare că nu poate scăpa
Peste trei milioane de pagini din dosarul traficantului de persoane Jeffrey Epstein au fost desecretizate recent, iar în mod puțin surprinzător, președintele american Donald Trump este a doua cea mai menționată persoană din dosar, după Epstein însuși. Cu toate acestea, Trump, spre deosebire de alți politicieni care au fost deja nevoiți să se retragă din … - Italia transmite că nu se poate alătura „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Constituţia italiană nu permite ţării să se alăture unei organizaţii conduse de un singur lider
Ministrul de externe italian, Antonio Tajani, a exclus definitiv participarea la „Consiliul pentru Pace” al preşedintelui american Donald Trump din cauza unor probleme constituţionale „insurmontabile”, relatează Agerpres. Acest „Consiliu pentru Pace” a fost iniţial conceput pentru a supraveghea armistiţiul în Gaza şi reconstrucţia enclavei palestiniene, dar s-a transformat într-un organism menit să acţioneze pentru rezolvarea … - Raportul Inspecției Judiciare despre documentarul „Justiție capturată” arată a mușamalizare: documentele-anexă nu susțin concluziile
„Raportul este foarte clar, concluziile sunt clare, faptele au fost evaluate, s-a constatat o realitate cunoscută de toată lumea” – așa a caracterizat șefa Înaltei Curți, Lia Savonea, raportul întocmit de către Inspecția Judiciară privitor la dezvăluirile documentarului Recorder „Justiție capturată”, raport prezentat joi în ședința Comisiei pentru judecători a CSM. Raportul a concluzionat că schimbările … - FOTO/VIDEO Violențe la Milano, gazdă a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Protestatarii au aruncat cu sticle și materiale pirotehnice spre forțele de ordine
Un grup de aproximativ 100 de protestatari a aruncat cu petarde, fumigene și sticle spre forțele de ordine, după ce s-a desprins din manifestația principală care a fost organizată sâmbătă la Milano, oraș-gazdă al Jocurilor Olimpice de Iarnă, potrivit Reuters. Autoritățile au folosit tunurile cu apă în încercarea de a dispersa grupul, iar ordinea a … - Donald Trump a reacționat imediat, după ce JD Vance a fost huiduit în Italia
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat surprins de huiduielile adresate vicepreşedintelui său JD Vance, prezent la Milano pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă 2026. Vicepreşedintele american a fost huiduit vineri seara, când a apărut pe ecranul uriaş al stadionului San Siro din Milano. Donald Trump, despre huiduielile adresate lui JD Vance: … - Zeci de cai sălbatici, găsiți morți din cauza gerului și a lipsei de hrană și de apă
Risc de alertă ecologică în Delta Dunării unde au fost descoperite trupurile fără viață a zeci de cai sălbatici. Animalele au pierit după ce gerul din ultimele zile le-a lăsat fără hrană și fără surse de apă. Ecologiștii avertizează că situația s-ar putea agrava chiar dacă vremea s-a mai încălzit. Caii care au supraviețuit sunt … - Ciprian Ciucu, un primar fără scrupulue și caracter. A crezut că Primăria Capitalei e moșia clanului Vasiloi din Sectorul 6
De la aroganța victoriei, la agonia administrativă. Noul Primar General, Ciprian Ciucu, a reușit „performanța” de a-și ridica în cap tot Consiliul General prin cinism și lipsă de scrupule. Visul lui Ciprian Ciucu de a conduce Bucureștiul a devenit realitate, dar mandatul său se transformă rapid într-un coșmar pentru cetățeni. Ajuns în fotoliul de Primar … - ‘Româneasca’ de un miliard de euro intră pe mâna structurilor de crimă organizată din Europa: Anchetă penală internațională pentru Centura Clujului
Scandalul de peste un miliard de euro al Centurii Metropolitane a Clujului a depășit oficial granițele României și a intrat în zona penală internațională. După sesizarea companiei bosniace Integral Inženjering, structurile de crimă organizată din Bosnia și Herțegovina au deschis o anchetă penală și cooperează cu autoritățile din România, prin mecanisme europene de coordonare. Cazul nu … - Fosta iubită a lui Adrian Kreiner, arestată 30 de zile în cazul crimei pentru moștenire
Adriana Viliginschi, concubina omului de afaceri Adrian Kreiner, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de complicitate la omor calificat în dosarul crimei din Sibiu în care notara Codruța Notar a fost ucisă de propria fiică. Decizia a fost luată sâmbătă de magistrați, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. … - Ciprian Ciucu pare sau chiar este un primar total incompetent. Ne spune din nou că nu are bani / „Nu avem bani nici să ieşim din cameră”
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, trage un semnal de alarmă fără precedent privind situația financiară a Bucureștiului. Invitat la Insider Politic, edilul afirmă că orașul se îndreaptă spre incapacitate de plată și pune dezastrul bugetar pe seama deciziilor luate de Guvernul Ciolacu, începând cu ordonanța-trenuleț din 2023, care a tăiat drastic veniturile municipiilor. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă … - De ce sunt acuzații nepotul lui Piedone și alți șefi din Primăria Sectorului 5. Schema în care este implicat un om de afaceri deja arestat
Direcția Națională Anticorupție a anunțat sâmbătă dimineață că Iulian Cârlogea, administratorul public al Sectorului 5, Robert Bașca, arhitect-șef al Sectorului 5, și Florin Cioran, director general adjunct la Poliția Locală Sector 5, au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar de corupție legat de recepția ilegală a unui imobil. Toți trei urmează să fie … - Suveranismul românesc trebuie să fie european
Într-un peisaj geopolitic complex, marcat de provocări de securitate la Marea Neagră și de reconfigurări economice globale, o nouă paradigmă politică și socială prinde contur la București. Depășind retorica izolaționistă a trecutului, conceptul de „suveranism european” devine tot mai relevant, propunând o teză îndrăzneață, dar pragmatică: România poate fi cu adevărat suverană doar fiind un … - VIDEO: Vicepreședintele JD Vance și soția sa, huiduiți copios la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă din Italia
Vicepreședintele american JD Vance și soția sa Usha, dar și sportivii americani au fost fluierați și huiduți minute în șir de suporterii care au asistat pe stadionul San Siro din Milano la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă Milano-Cortina, transmit Wall Street Journal și La Stampa. Într-un semn clar al degradării rapide a … - Ioan Aurel Pop și alți 48 de academicieni cer Parlamentului să ignore proiectul de lege inițiat de coruptul Daniel Fenechiu care elimină limita de mandate de președinte al Academiei Române și dă cale liberă pentru tunuri imobiliare cu proprietățile instituției
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și alți 48 de academicieni au cerut vineri Parlamentului printr-o scrisoare deschisă să ignore proiectul de lege inițiat de Daniel Fenechiu care elimină limita de mandate de președinte al Academiei Române și dă cale liberă pentru tunuri imobiliare cu proprietățile instituției. Cei 49 de membri ai Academiei Române susțin … - Dosarele de corupție ale baronului PNL de Iași Costel Alexe se îndreaptă spre prescriere. Cum tărăgănează judecătorii corupți o sentință
Dosarele de corupție ale președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe (PNL), se îndreaptă spre prescripție. Au trecut deja cinci ani de la comiterea faptelor de care a fost acuzat Alexe, iar cele două procese în care acesta joacă rolul de inculpat nu au trecut nici măcar de prima instanță, arată o analiză realizată de Ziarul de … - ANM anunță răsturnări de situație în weekend și începutul săptămânii viitoare: ploi și ninsori, urmate de ger și apoi de o încălzire bruscă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza detaliată pentru perioada 6–14 februarie, care indică o evoluție meteorologică dinamică, cu alternanțe între ploi, ninsori, episoade de răcire accentuată și, spre final, o încălzire semnificativă, peste mediile climatologice ale perioadei. Vineri seară – sâmbătă dimineață (6/7 februarie) Începând de vineri seara, cerul va fi mai mult … - 80% din angajatorii din România vor crește salariile angajaților în 2026
Soarele răsare pe strada angajaților din România. Conform unui studiu, 80% din angajatori se pregătesc să crească salariile angajaților. E vorba însă de diverse beneficii, precum bonusuri. Peste 80% dintre angajatorii din România intenţionează să majoreze salariile în 2026, însă diferenţierea pe piaţa muncii se va face tot mai mult prin pachete de beneficii şi politici flexibile … - Comisia Europeană propune un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, vizând interzicerea serviciilor pentru exporturile de petrol rusesc
Comisia Europeană a propus un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv interzicerea totală a serviciilor maritime pentru exporturile de petrol rusesc, a anunţat vineri preşedinta executivului european, Ursula von der Leyen, relatează Reuters. Rusia exportă peste o treime din petrolul său cu petroliere occidentale – în principal către India şi China – folosind servicii … - Spărgătorul de gheață… sau spărgătorul de buget? Primăria Sectorului 2 plătește 50.000 de euro ca să topească poleiul cu o firmă cu un singur angajat
Primăria Sectorului 2 a atribuit prin achiziție directă un contract pentru furnizarea de clorură de calciu pentru deszăpezire, în valoare de 235.600 de lei (aproximativ 50.000 de euro). Potrivit informațiilor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), achiziția a fost atribuită firmei Stabil Construct SRL, pe 2 februarie. Contractul vizează furnizarea a 1.520 de saci de … - Cine e viceprimarul cu 2,70 la bacalaureat, care va conduce Primăria Sectorului 3
Adrian Cocoș, viceprimarul Sectorului 3 din partea PSD, este cel care îl va înlocui pe Robert Negoiță, după ce DNA i-a interzis primarului să-și exercite funcția pe perioada controlului judiciar, pentru acuzația de abuz în serviciu. Robert Negoiță este urmărit penal de către Direcția Națională Anticorupție pentru asfaltarea sau construirea ilegală a mai multor drumuri, … - Sorin Vișinescu construiește ansamblul imobiliar Satina Park din Craiova care obturează un radar militar
Sorin Vișinescu, un miliardar cu afaceri în București, Craiova și Constanța este asociatul principal din compania Satina Park SRL din Craiova, care construiește complexul imobiliar acuzat de ministrul Apărării că din cauza înălțimii mari a blocurilor obturează un radar al armatei. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că un ansamblu … - Darius Vâlcov a rămas ‘tablou’ în spatele gratiilor: Operele sale, de zeci de mii de euro, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, sunt scoase la licitație
O serie de opere de artă valoroase, provenite dintr-o colecție asociată cu un celebru dosar de corupție, vor fi scoase la vânzare pe piața liberă în cadrul unei licitații organizate în București. Este vorba despre o parte a colecției fostului ministrul de Finanțe Darius Vâlcov. Evenimentul are loc marți, 17 februarie 2026, începând cu ora 18:00, … - Publicația Europa Liberă, capăt de drum în România
Publicația, finanțată de Congresul SUA, se va închide în România și Bulgaria, relatează Pagina de media, după ce a părăsit și Ungaria în 2025 la cererea lui Viktor Orban. Publicația Europa Liberă se închide în România și Bulgaria. Site-ul ar urma să-și oprească definitiv activitatea în 31 martie 2026, conform surselor Pagina de Media. Publicaţia are … - City-manager-ul Sectorului 5, arhitectul șef și șefii din Poliția Locală S5 au fost aduși la DNA
City manager-ul Sectorului 5 din Capitală, Iulian Cârlogea, arhitectul șef al primăriei Sectorului 5 și șefi ai poliției locale de sector au fost aduși la sediul DNA unde anchetatorii au început audierile, transmit surse judiciare autorului acestui material. Aceștia trebuie să răspundă acuzațiilor procurorilor după care se va decide dacă față de acești se impun … - Postul Realitatea Plus a fost amendat cu peste 100.000 de lei pentru minciunile debitate zilnic
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis sancționarea drastică a postului Realitatea Plus, aplicând amenzi ce depășesc 100.000 de lei. Decizia vine ca urmare a unei serii de emisiuni transformate în veritabile campanii de denigrare la adresa jurnaliștilor independenți de la Recorder și a reprezentanților societății civile, marcând un nou episod negru în istoria postului … - Dan Șucu – păpușa globalismului!? Cum a fost sechestrată Asociația Concordia de interese oculte
Într-o perioadă în care România pare mai vulnerabilă ca niciodată în fața presiunilor externe, personajele din așa-zisa „societate civilă” devin tot mai vizibile în roluri de propagandă mascată. Unul dintre acești actori este Dan Șucu, cunoscut publicului ca „om de afaceri” și investitor în fotbal, dar care în spatele cortinei joacă, potrivit mai multor surse, … - Bolojan a trimis la CCR o scrisoare în care arată că amânarea deciziei privind pensiile magistraților va duce la pierderea a 230 de milioane de euro din PNRR
Premierul Ilie Bolojan a trimis vineri la Curtea Constituțională (CCR) o scrisoare în care arată că amânarea deciziei privind pensiile magistraților poate duce la pierderea a 230 de milioane de euro din PNRR. Informația a fost confirmată de biroul de presă al guvernului. În scrisoare, premierul transmite că oficialii Comisiei Europene l-au anunțat într-o întâlnire … - Interlopul Micula, la un pas să scape de două capete grele de acuzare: prescripția bate la ușa
Dosarul interlopului Victor Micula Jr intră într-o zonă gri a justiției, unde timpul pare să lucreze mai mult pentru inculpat decât pentru adevăr. Deși a primit deja o condamnare cu executare, procesul se târâie prin hățișuri procedurale, iar două dintre acuzațiile esențiale riscă să se stingă prin prescripție înainte ca instanța să apuce să dea verdictul final. Instanța, blocată în … - Dubiosul șef al DNA, cunoscut pentru afacerile cu baronul Mocioalcă, supărat pe Ilie Bolojan
Controversatul șef al DNA, Marius Voineag, „uitat” la ușa reformei. Procurorul cu legături politice se plânge că premierul Bolojan l-a ignorat Marius Voineag, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a cărui numire și activitate au fost marcate de controverse și de legături discutabile cu zona politică, s-a arătat vizibil iritat de decizia premierului Ilie Bolojan … - Recrutarea online a USR, un „succes răsunător”. Val de reacții negative și de glume la oferta de înscriere în partid: „Nu pot că am deja diplomă valabilă”
10 ani de USR. Un deceniu în care partidul aflat acum pe locul 4 în preferințele alegătorilor pare că a preluat puterea totală. Președintele USR din 2016 este acum președintele României. Guvernul are 4 membri USR în portofolii-cheie, plus Dragoș Pîslaru, ales în 2019 la Bruxelles pe listele partidului. Pentru un partid care a ajuns … - „Televiziunea Poporului” a furat poporul: Gaura de 50 de milioane de euro / ANAF, partener tăcut pentru mogulii jefuitori
Sub sloganul ipocrit „Noi suntem poporul”, trustul Realitatea, patronat de fostul deținut Maricel Păcuraru, a reușit o „performanță” economică greu de egalat de orice antreprenor onest din România: o datorie colosală de aproape 50 de milioane de euro către bugetul de stat. În timp ce românii de rând sunt executați silit pentru câțiva lei, ANAF … - Și în 2026 metroul din Cluj e la capitolul „vise și dorințe”
După ce lucrările la Centura Metropolitană a Clujului (tronsonul 2) au fost suspendate, administrația clujeană se confruntă cu noi probleme majore – de data aceasta cu proiectul metroului. Surse avizate spun pentru autorul articolului faptul că problema fondurilor o să persiste în anul 2026. Metroul de la Cluj, trecut la „vise și dorințe” în 2026 Problema majoră e că nu sunt … - Nu vrem oameni influențați de Lia Savonea”. Protest în fața Ministerului Justiției, cu 3 zile înainte de finalizarea înscrierilor la concursul de șefi ai Parchetelor
Organizațiile Declic, Corpuția Ucide și Inițiativa România au organizat un flashmob, vineri, în fața Ministerului Justiției, pentru a atrage atenția autorităților că noii șefi ai DNA și DIICOT trebuie să fie oameni „competenți, independenți și integri”. La flashmob au participat aproximativ 10 oameni, în contextul în care acțiunea nu a fost anunțată public anterior. Cei … - DOC: George Simion, „băut”, ar fi încercat în SUA scoaterea României din programul Visa Waiver pentru capital politic
Acuzații fără precedent au fost lansate public de Dragoș Sprînceană, afacerist român stabilit în Statele Unite. Într-o postare amplă publicată vineri, 6 februarie 2026, pe platforma X, Sprînceană susține că liderul AUR, George Simion, ar fi acționat în mod direct împotriva intereselor României, încercând să negocieze scoaterea țării din Programul Visa Waiver, într-un moment extrem … - General rus din GRU, ținta unui „asasinat” în Moscova. A fost dus de urgență la spital după ce a fost împușcat
Un înalt oficial militar rus, generalul-locotenent Vladimir Alexeiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri la Moscova, potrivit anchetatorilor, citați de presa de stat, scrie Reuters. Vladimir Alekseev a fost ținta unui asasinat în nord-vestul Moscovei, iar acesta a fost internat în spital, a anunțat purtătorul de cuvânt oficial … - „Palmaresul” penal al primarului Robert Negoiță. 27 de milioane de euro plătite de primăria lui Negoiță unei firme din anturajul Sorinei Docuz / Dosar celebru de prostituție
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță a fost vizat de-a lungul anilor de mai multe investigații ale procurorilor, însă până în prezent într-un singur dosar a fost trimis în judecată, dar și faptele din acel dosar s-au prescris, au semnalat avocații care participă la proces, singura miză fiind plata prejudiciului. Vă prezintă cronologia anchetelor care l-au … - Puciștii sistemului fac planuri pentru suspendarea președintelui
Suveraniștii continuă demersul pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan. Anunțul începerii strângerii de semnături pentru inițierea procedurii de suspendare a șefului statului a fost făcut de grupul PACE în decembrie 2025. În total, inițiatorii au nevoie de 155 de semnături pentru a ajunge la votul Parlamentului. Surse politice din rândul suveraniștilor au declarat că au strâns … - Un judecător CCR explică de ce nu avem decizie pe pensiile speciale
Judecătorul Curții Constituționale a României, Dacian Dragoș, a declarat joi seară, la Antena 3, că decizia privind pensiile speciale magistraților nu a fost încă luată, deși sesizarea se află pe masa judecătorilor constituționali din luna octombrie. Magistratul explică întârzierile prin complexitatea analizei: „Este o lege mai greu de analizat, din multe perspective. Dar ea este … - Cât costă datoria publică. România dă pe dobânzi toți banii de la UE
În 2024, România a atras doar 37,5 de miliarde de lei. La jumătate față de cât și-a propus. În același an, dobânzile au costat 36,28 miliarde de lei. Rezultă că România plătește pentru dobânzi sume aproximativ egale cu banii accesați de la Uniunea Europeană. Datoria publică a României a înregistrat cea mai mare creștere a …