Proteste în Bulgaria. Autostrada spre Grecia este blocată

Bulgaria se confruntă în plină pandemie cu proteste. Protestatarii care cer de 24 de ore demisia guvernului bulgar, pe care îl acuză că este corupt, şi-au sporit presiunea duminică adăugând o nouă tabără celor două care, începând de joi, au blocat traficul în centrul capitalei Sofia şi au blocat ruta principală spre Grecia.
Protestatarii au dat asigurări că nu vor pleca până nu demisionează prim-ministrul, populistul conservator Boiko Borisov, şi procurorul general, Ivan Geshev, pe care îi acuză că servesc interesele oligarhilor puternici, şi nu pe cele ale populaţiei.
Sâmbătă seara, aproximativ 2.000 de persoane au demonstrat în centrul Sofiei, într-un marş mult mai modest decât joia trecută, când peste 25.000 de oameni s-au adunat timp de ore în piaţa unde se află sediul Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei.
Proteste au loc şi în oraşe precum Stara Zagora, unde mii de oameni au încercat sâmbătă seara să blocheze autostrada care leagă capitala de Marea Neagră, sau la Varna, capitala maritimă şi important centru de vacanţă.
Protestele din țara vecină au început cu 24 de zile după ce a fost dat publicității un videoclip în care se vedea cum un politician de opoziţie este scos de poliţişti de pe o plajă publică folosită ca proprietate privată de Ahmed Dogan, un influent şi controversat om de afaceri miliardar şi om politic.
- Escrocul Bolojan s-a înfruptat din Eximbank, banca mafiei de partid și de statSindicatul angajaților din aparatul de lucru al guvernului îl acuză pe premierul Ilie Bolojan de ipocrizie, susținând că în 2007 el a beneficiat de indemnizație în calitate de membru al ”Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări al EximBank. ”Premierul Ilie-Gavril Bolojan a afirmat recent, într-o declarație televizată, că „împotriva nesimţirii şi a bunului simt …
- Marius Lulea (AUR): Atunci când Călin Georgescu a folosit pentru prima dată cuvântul „patocrație”, a reușit, într-un singur termen, să exprime cu precizie întreaga realitate politică a RomânieiAtunci când Călin Georgescu a folosit pentru prima dată cuvântul „patocrație”, a reușit, într-un singur termen, să exprime cu precizie întreaga realitate politică a României. Diagnosticul e grav. Dar ca în orice boală, vindecarea începe cu recunoașterea simptomelor. România trăiește sub un regim cu simptome clare de patocrație, o formă de guvernare în care structurile …
- Andrei Marga: Guvernanţi nepregătiţi şi corupţi inventează „pericole” externe pentru a limita democrația, pentru a anula alegeri căci nu conveneau câștigătorii, urmăresc candidați cu procuratura și justiția„În jurul anilor optzeci, istoria universală a făcut o cotitură benefică în consecințe. Autoritățile au fost obligate să considere democratizarea, în viața internațională s-a tins spre disoluția blocurilor politice și militare, în lume, cooperarea a fost preferată confruntării. Înțelegerile supraputerilor, începând deja cu Declarația de la Shanghai (1972), continuând cu Acordul de la Helsinki (1975) …
- Ramona Ioana Bruynseels (AUR): Guvernul Bolojan – mai puțini bani pentru pensionari, dar prețuri și taxe mai mariDeputata AUR Ramona Ioana Bruynseels acuză că, după adoptarea măsurilor fiscale propuse de Ilie Bolojan și Nicușor Dan, aproape 2 milioane de pensionari vor vedea cum le scad veniturile, iar în paralel, prin majorările de TVA, toate prețurile vor lua din nou foc. ‘Într-o Românie deja sufocată de scumpiri, Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR lovește din nou exact …
- Dragoş Anastasiu: Românii să îndure patru ani de măsuri dureOmul lui Nicușor Dan și actual vicepremier, Dragoș Anastasiu, lansează un scenariu sumbru pentru români. Patru ani de măsuri dure vor avea românii de înfruntat. Asta înseamnă majorări de taxe, scumpiri în lanț la raft, în timp ce pensiile și salariile ar putea fi înghețate. Întrebat dacă TVA-ul ar mai putea crește la 1 octombrie, …