Politică

Protestatarul „Ceauşescu”, amendat de jandarmi după ce i-a strigat lui Iohannis „gunoi politic”

Protestatarul Marian „Ceauşescu” Moroşanu a fost amendat, miercuri, cu 300 de lei, pentru injurii şi expresii jignitoare adresate preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Nicolae Ciucă şi preşedintelui Senatului, Marcel Ciolacu, la evenimentul „Romania – NATO, 20 de ani”, organizat de Ministerul Apărării Naţionale la Cercul Militar Naţional, scrie Agerpres.

„Persoana în cauză a fost condusă la sediul Secţiei 3 Poliţie şi sancţionată cu amendă, în valoare de 300 de lei, pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, în conformitate cu prevederile art. 2, alin 1) din Legea nr. 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare”, au informat oficiali ai Jandarmeriei.

Moroşanu a venit, miercuri dimineaţa, pe un trotuar în zona Palatului Cercului Militar Naţional, de unde a apostrofat mai mulţi invitaţi la evenimentul de celebrare a 20 de ani de la intrarea României în NATO.

Jandarmii l-au dus întâi la Secția 1 de Poliție, apoi la Secția 3, dup ce Marian Ceaușescu i-a strigat „gunoi politic”, scrie presshub.ro.

Activistul a refuzat inițail să meargă la secție, prezentând documentele de identitate și cerând să fie amendat, dar lăsat în zonă. A fost dus la Secție și amendat cu 300 de lei.

„Marian a iesit la 11:05 de la secție, a primit o amendă pentru că l-a numit pe Iohannis «gunoi politic».

Contextul este așa: prezidentul se îndrepta către Cercul Militar la aniversarea intrării României în NATO (toate televiziunile acolo, în direct) și Marian al nostru, prompt, i-a strigat cum știe el de obicei.

La nici 20 de secunde, Marian a auzit comanda pe stația unui jandarm – «Ridicați-l de-acolo, să nu mai fie când iese prețedintele»”, a povestit și activista Diana Voicu despre incident.

„L-am apostrofat pe primul turist al țării, imedia s-a primit ordin să fiu luat de acolo, că perturb liniștea primului turist, primului excroc al țării. Am fost adus la Secția 3, mult mai departe de unde are loc adunarea, că Secția 1 era prea aproape și veneam mai repede”, a declarat Marian Ceaușescu, după ce a fost amendat.

Aceasta a precizat că se întoarce, oricum, la Cercul Militar din București.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button