Protest la Ministerul Tineretului și Sportului. Novak este acuzat că vrea să schimbe legislația în vigoare în mod netransparent
Zeci de profesori și antrenori au protestata astăzi în fața Ministerului Tineretului și Sportului. Aceștia îl acuză pe ministrul Eduard Novak de faptul că vrea să schimbe legislația în vigoare în mod netransparent. „Acest management arogant și netransparent trebuie să înceteze!”, au transmis manifestanții.
Principalele nemulțumiri ale manifestanților sunt legate de suspendarea dialogului social; lipsa de transparenţă privind descentralizarea; incertitudinea locurilor de muncă; inechităţile salariale; inexistenţa unor criterii în acordarea bugetelor către subordonate/federaţii sportive naţionale, precum şi a premierilor sportivilor, antrenorilor şi colectivelor tehnice; blocarea posturilor vacante, MTS fiind singurul minister care nu scoate posturile la concurs, deşi în sistemul bugetar au fost ridicate interdicţiile privind angajările.
Sindicatul Național Sport și Tineret solicită ministerului să rezolve de urgență următoarele probleme:
- repartizarea bugetului către structurile subordonate și către federații pe baza unor criterii clare și obiective;
- alocare de buget pentru premierea sportivilor, antrenorilor și colectivelor tehnice;
- măsuri și demersuri pentru eliminarea inechitățile salariale;
- deblocarea posturilor vacante;
- transparență privind descentralizarea;
- siguranța locurilor de muncă – îmbunătățirea condițiilor de muncă;
- dialog social real și corect.
Manifestanții au precizat vor continua protestele până la soluționarea revendicărilor. „Protestăm față de superficialitatea, dezinteresul și lipsa de respect pentru propriul personal dar in general pentru domeniul Sport și Tinert, manifestate de actuala conducere a MTS! Nu acceptăm tergiversările, cerem soluții pentru problemele grave din sistem și atragem atenția că Sportul și Tineretul din România se zbat într-o sărăcie absolută, deși se pretind performanțe de top!”, a transmis SNST.
Foto: antena3.ro