Închisoare pe viață pentru autorul atentatului din noaptea de Anul Nou, în 2017, de la Istanbul, unde au murit 39 de persoane

Un tribunal din Turcia a condamnat luni la 40 de pedepse cu închisoarea pe viaţă un uzbek găsit vinovat de comiterea unui atentat care a făcut 39 de morţi într-o discotecă din Istanbul în noaptea de Anul Nou în 2017, au relatat media turce, potrivit AFP.
Abdulkadir Masharipov, al cărui proces a început la sfârşitul lui 2017, a primit în total 40 de condamnări la detenţie pe viaţă, câte una pentru cele 39 de persoane ucise, dintre care 27 erau străini, şi una pentru întregul atac, revendicat de gruparea Stat Islamic (SI), conform agenţiei oficiale de presă Anadolu.
Atacul, care a avut loc în clubul de noapte de lux Reina, pe malul Bosforului, a făcut de asemenea aproape 80 de răniţi.
Arestat la două săptămâni după atentat, Abdulkadir Masharipov a recunoscut că a fost autorul atacului. Însă la o audiere în cadrul procesului său în februarie 2019, el a revenit asupra mărturisirii sale, afirmând că nu a comis atacul şi că nu el era „individul cu un Kalaşnikov în mână” văzut în acel moment.
Atentatul din clubul de noapte Reina a fost primul din Turcia revendicat direct de Stat Islamic, chiar dacă Ankara a acuzat gruparea jihadistă şi de alte atacuri.
Discoteca Reina a fost parţial demolată în mai 2017 la ordinul municipalităţii din Istanbul pentru încălcarea regulilor de urbanism, fără să se mai fi redeschis de atunci.
Sursa: Agerpres
- Schimb dur de replici între Rafila și Ghinea: Acuzații de incompetență și ironii în mijlocul eșecului politicNegocierile pentru formarea viitorului guvern au degenerat într-un conflict verbal între ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Întâlnirea, marcată de atacuri personale și acuzații grave, a reflectat un climat tensionat și lipsit de responsabilitate într-un moment critic pentru România. În plin impas al negocierilor pentru formarea noului guvern, scena …
- Protest Cartel ALFA la Cotroceni: Sindicaliștii cer justiție socială și eliminarea privilegiilor politiceConfederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” a organizat astăzi un protest la Palatul Cotroceni, criticând măsurile de austeritate ale guvernului și lipsa de transparență în deciziile politice. Sindicaliștii solicită o reformă fiscală echitabilă, eliminarea privilegiilor pentru partide și parlamentari, precum și un rol activ al Președinției în medierea conflictelor sociale. Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” a …
- Mihai Belu: Pro-europenii vor privatiza toate companiile de stat la preț de nimicCred că toate variantele aberante de creșteri ale taxelor care s-au scurs „pe surse” din negocierile secrete pe care l-au făcut partidele au fost parte a unei campanii menite să fezandeze populația. – taxa de solidaritate a fost metoda PSD-ului de a speria votanții USR care au în majoritate o venit mai mare – blocarea …
- Marius Lulea (AUR): Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Astăzi există temeiuri legale pentru suspendarea lui. E doar o chestiune de timpPreședintele României, Nicușor Dan, este acuzat de încălcarea flagrantă a Constituției și ar putea fi vizat de o procedură de suspendare, potrivit unei declarații tranșante făcute de prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea. „Cum putem scăpa de Nicușor Dan? Acesta deja calcă în picioare Constituția. A fost instalat de sistem și acum vrea să joace toate rolurile, …
- COTAR cere reformarea urgentă a ASF: „Instituția sinecurilor, zero încredere, zero sancțiuni”Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită reformarea imediată a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), pe care o acuză de complicitate cu rețele de interese politice și de tolerarea haosului din piața asigurărilor. Într-o scrisoare deschisă adresată lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan, COTAR cere includerea ASF pe lista instituțiilor care trebuie reorganizate …