Protest AUR Piața Victoriei. George Simion: să se limiteze mandatele de primar la 2 alegeri

Începând cu ora 17.00 în Piața Victoriei are loc un protest organizat de George Simion și AUR. În centrul Bucureștiului s-a adunat o mulțime impresionantă cu multe steaguri tricolore cu români veniți din toate colțurile țării.

Protestul este unul îndreptat împotriva clasei politice post-decembriste, considerată vinovată pentru dezastrul din România ultimilor 30 de ani.

„Noi suntem AUR, Alianța pentru Unirea Românilor. Avem un sistem odios, un sistem care și-a bătut joc de oameni. Ei sunt gata să distrugă tot ce a mai rămas omenește pe acest pământ. Noi suntem aici, gata să spunem STOP.

Pornim un protest maraton pentru a scăpa România de hoție, de ticăloși, de securiști, de cei care au vândut țara noastră.” a declarat George Simion liderul AUR.

Participanții la manifestație au enunțat 10 revendicări clare, măsuri necesare pentru a se face dreptate pentru România.

Începem protestul maraton!

Publicată de George Simion pe Sâmbătă, 19 septembrie 2020

„După 1945 ne-au schimbat ordinea noastră firească, au intors normalul și l-au făcut anormal, au întors legea noastră și domnitorii creștini, au pus răul la conducerea țării. Avem un singur scop: România Mare, normală, de la Nistru și până la Tisa, în care pădurile să aparțină românilor, în care justiția să fie justiție pentru toți, în instanța de judecată să ți se facă dreptate” a declarat liderul protestului, George Simion.

Cei prezenți au cerut ca averile dobândite ilegal să fie confiscate, toți ticăloșii care au vândut România să rămână fără averi, să se facă o lege a averilor ilicite.

„Nu suntem de acord ca unii să ne bage în case, unii care au palate de milioane de euro. Suntem pentru școli normale, pentru școli care să ne învețe copiii ceva. Acum școala nu există, nu se face, este o formă de a se spăla pe mâini. Școala online nu există, ne chinuie copiii niște tâlhari” a completat George Simion de la AUR.

„Trebuie să facem dreptate pentru România. Noi nu suntem politicienii care ne-au condus în ultimii 30 de ani, noi suntem opusul lor, noi suntem AUR. Vor să vândă și puținele companii românești, nu mai avem medicamente. În 1989 oameni ca noi au ieșit pentru libertate și a curs sânge. Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Horea, Cloșca și Crișan au luptat pentru libertatea românilor, iar noi astăzi suntem gata să spunem că nu cedăm” spune George Simion.

El a cerut ca România să nu mai fie condusă de oameni precum Petre Roman sau Traian Băsescu, oameni vinovați:

„Cerem să se limiteze la două mandate de primar și de parlamentari. După 30 de ani de nedreptate vor veni 30 de ani de renaștere pentru România. Noi reprezentăm noua generație care nu mai vrea să fie condusă de fiii hoților, pilelor celor care ne-au condus.

Ne-am săturat. Când îl vezi tot pe Petre Roman, tot pe Traian Băsescu te saturi.

Văd pe chipul vostru durerea acestei țări, una depopulată și sărăcită. Se nasc mai mulți copii în afara hotarelor țării.

Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?”.

Cei prezenți au strigat: Dreptate, Trădătorii, Jos Hoția.

%d blogeri au apreciat: