Economie

Protecția Consumatorilor a închis temporar cinci magazine Lidl din Iaşi

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar funcţionarea a cinci supermarketuri Lidl din Iaşi şi a dat amenzi de 98.000 de lei, în urma găsirii mai multor nereguli, potrivit unui comunicat remis, vineri, Agerpres.

Campania „Caravana Consumatorilor” s-a aflat la Iaşi, în ultimele două zile.

Au fost controlate cinci supermarketuri Lidl din municipiul reşedinţă de judeţ, iar pentru neregulile constatate în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei în domeniul drepturilor consumatorilor comisarii ieşeni au aplicat sancţiuni contravenţionale: amenzi în valoare de 98.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru unul dintre magazine, propunere pentru închiderea temporară a 3 magazine, pentru o perioadă de până la 6 luni, propunere pentru închiderea temporară a unuia dintre magazine, pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni.Dintre cele mai importante abateri constatate, ANPC menţionează: comercializarea unor legume şi fructe depreciate, modificate organoleptic, în amestec de calibre diferite, utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate cu acumulări de praf, rugină, condens şi resturi alimentare, folosirea unor spaţii de depozitare neigienizate cu poliţele şi paviment murdare.Inspectorii au mai găsit condiţii igienice necorespunzătoare la congelatorul de materii prime, produse de panificaţie şi patiserie congelate.

De asemenea, a fost sancţionată utilizarea unor vitrine neigienizate pentru expunerea în vederea comercializării pâinii şi produselor de patiserie, utilizarea unor vitrine frigorifice pentru îngheţată neigienizate corespunzător, folosirea unor condiţii de depozitare care nu corespund celor recomandate de producători.

S-au identificat, de asemenea, practici comerciale incorecte referitoare la modul de informare a consumatorilor pe produs sau la raft, precum şi nerespectarea regimului promoţiilor, neexistând la comercializare produsul de referinţă al pachetelor de tip multi packaging.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button