PoliticăȘtirile 60m.RO

Proiectul de lege propus de AUR, care punea stop finanțării partidelor politice de la bugetul de stat, a fost respins

Marți, 13 aprilie, reprezentanții partidelor parlamentare, cu excepția AUR, au votat negativ proiectul de lege pentru modificarea Legii 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, susținut în Comisie de senatorul AUR Mircea Dăneasă. Aceste partide s-au coalizat pentru a-și păstra veniturile și privilegiile fără întreprindă ceva pentru bunăstarea poporiului.

Inițiativa AUR avea drept obiectiv eliminarea subvențiilor alocate partidelor politice, prin abrogarea prevederilor legale prin care statul alocă partidelor finanțări consistente, urmând ca sumele economisite să fie folosite în scop social, prima destinație fiind infrastructura din sănătate.

Începând cu 2008, partidele politice primesc subvenții lunare de la bugetul de stat. Dacă în 2018 fondurile alocate acestor organizații politice au fost de 8,1 milioane lei, ele au crescut exponențial ajungând în 2019 la 253 milioane lei. În primele 2 luni din 2021, în plină criză economică și sanitară, partidele au primit 40 milioane lei (8 milioane euro). În acest ritm, la sfârșitul lui 2021 partidele vor fi încasat de la bugetul statului 240 milioane lei (50 milioane euro).

Într-o Românie în care 7 spitale iau foc în 3 luni (semn al iresponsabilității autorităților), bugetul de austeritate este grevat de un deficit de 7%, iar datoria publică ajunge la 55% din PIB, este strigător la cer să primeze interesele financiare ale partidelor și ale politicienilor.

Alianța pentru Unirea Românilor a demonstrat în campania pentru parlamentare din 2020 că se poate face politică strict din donații și cotizații. E inacceptabil să vedem impozitele și taxele românilor utilizate pentru întreținerea clientelei politice a partidelor”, au transmis reprezentanții AUR.,

Back to top button