Politică

Proiectul de lege privind pensiile militare a trecut și de Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind pensiile militare de stat, cu 90 de voturi pentru şi 8 abţineri. În cadrul dezbaterilor, senatoarea Nicoleta Pauliuc, preşedinta comisiei de apărare, a declarat că după adoptarea legii în Parlament, Guvernul trebuie să treacă să facă normele şi să pună în aplicare acest text de lege. Senatul este Cameră decizională în cazul acestui proiect de lege.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat a fost adoptată de plenul Senatului, luni, după ce comisia de apărare a elaborat un raport de admitere, cu amendamente.

Proiectul prevede că pensiile militare aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.

Nicoleta Pauliuc, preşedinta comisiei de Apărare din Senat, a declarat în cadrul dezbaterii că în comisia de Apărare au dovedit că le pasă de rezervişti, precizând că este important, mai ales în acest context de securitate, ca aceste inechităţi să fie eliminate.

„Mai avem un singur pas de făcut, şi anume Guvernul să treacă să facă normele şi să pună în aplicare acest text de lege, pentru că nu mi-aş dori să avem aceeaşi situaţie ca la Planul naţional de luptă împotriva cancerului, ca acest text de lege să fie uitat într-un sertar„ a mai spus Pauliuc.

Senatorul PSD Felix Stroe a declarat în plen că parlamentarii grupului PSD au votat în comisia de apărare în unanimitate proiectul de lege.

„Astăzi intrăm în normalitate, nu facem nicio favoare nimănui, de fapt reparăm parţial lucruri anormale pentru că în acest domeniu al pensiilor militare mai sunt multe lucruri de făcut„ a spus Stroe.

Senatorul PNL Virgil Guran a declarat că o armată se pregăteşte pentru a preveni un război.

„Întotdeauna un stat nu atacă un stat care are armată puternică. Rolul Armatei este de a apăra. Facem parte din NATO şi avem cele mai mici salarii şi pensii dintre ţările care fac parte din NATO. Cei 31 de militari care au murit în teatrele de operaţiuni (..) au murit cu mai puţină demnitate decât cei din SUA, din Anglia? Atunci de ce spunem că nu merită aceste pensii?„ a completat Guran.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button