Proiectul de lege pentru punerea în concordanţă a cerinţelor Curţii Constituţionale va fi discutat de Guvern

Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, a anunțat duminică că proiectul de lege pentru punerea în concordanţă a cerinţelor Curţii Constituţionale privind carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19 va fi pus luni pe ordinea de zi a ședinței de Guvern.
„Noi suntem în acest moment, începând de vineri, de când a apărut motivarea Curţii Constituţionale, în elaborarea unui proiect de lege care este gata. Mâine vom avea o şedinţă de Guvern în care îl vom ridica pe ordinea de zi şi vrem să aducem în concordanţă un proiect de lege cu cerinţele Curţii Constituţionale. Odată ce vom avea adaptate, statuate şi votate în Parlament ce înseamnă boală transmisibilă, ce înseamnă carantină, ce înseamnă izolare, ce înseamnă pacient internat, sunt momente pe care le vom pune pe tapet şi ne vom întoarce la ce înseamnă identificarea unui focar, izolarea unei zone, carantinarea unei zone”, a declarat Nelu Tătaru la Realitatea Plus, fiind citat de agerpres.ro.
Tătaru a precizat și că pe timpul stării de alertă nu se mai poate detașa personal medical de la un spital la altul ca pe timpul stării de urgență.
„Pentru noi, ca personal medical, să putem detaşa personal medical dintr-o parte în alta, de la un spital la altul… în starea de urgenţă o puteam face, în starea de alertă ne trebuie acceptul personalului şi angajatorului. S-au diminuat aceste detaşări şi atunci a trebuit (…) să transferăm bolnavi dintr-o parte în alta, din terapiile intensive care erau suprapopulate în terapiile intensive ale spitalelor care aveau locuri. În starea de urgenţă detaşam chiar în acel loc personal. Nu s-a mai putut face în acest moment”, a mai precizat Ministrul Sănătății.
- Surse: Bociu și directorașii lui infractori, în frunte cu Bolojan, ordin pe unitate să blocheze intrarea oierilor în Capitală

- Băsescu ironizează nunta lui Nazare în plină criză pentru desemnarea premierului. Atacuri la Nicușor Dan și Ilie Bolojan

- O pistă de biciclete de 120.000 de euro din Iași se termină în șanț. Drumul e neasfaltat, iar găinile se plimbă pe investiția costisitoare

- Breșă majoră de securitate la Revolut. Compania, păcălită să dezvăluie datele unor clienți, inclusiv selfie-uri de verificare și extrase de cont

- Poporul vrea să îl demită pe Nicușor Dan





