Fostul procuror Mircea Negulescu, acuzat de cercetare abuzivă și influențarea martorilor

Fostul procuror Mircea Negulescu a fost trimis în judecată de procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) într-un dosar în care este acuzat de cercetare abuzivă şi influenţarea declaraţiilor martorilor.
Potrivit unui comunicat al SIIJ, transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus marţi trimiterea în judecată a unui fost procuror (eliberat din funcţie în cursul anului 2019 ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor (patru infracţiuni) şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.
„În fapt, în urma probatoriului administrat s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ar fi ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane, ar fi realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată, cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare”, precizează anchetatorii.
Rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, au fost trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.
Sursa: www.stiriletvr.ro
- 117.000 de lei pentru „articol principal, sus în pagină”. Cum își cumpără Primăria Piatra-Neamț locul întâi în presa locală
Pe 1 aprilie 2026, la ora 13:20, Municipiul Piatra-Neamț publica în SEAP o achiziție directă pentru „servicii de realizare și difuzare de materiale informative”. La 14:05 — patruzeci și cinci de minute mai târziu — procedura era finalizată. Valoare: 117.000 de lei. Ofertant unic și câștigător: S.C. Ghici Computers S.R.L., CUI 15884908, cu sediul pe Bulevardul Traian … - Urmează concedieri masive la Societatea de Transport București. Aproape 800 de angajați vor fi dați afară
Consiliul General al Municipiului București a aprobat ieri propunerea primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu, privind declanșarea procedurii de insolvență a Societății de Transport București (STB), următorul pas fiind depunerea la Tribunalul București a unei cereri în acest sens, supusă încuviințării judecătorului-sindic. Propunerea a trecut cu 39 de voturi ″pentru″, în timp ce șapte consilieri … - Viitorul țării, îngenuncheat de birocrație și jaf: O familie din Buzău își închide păstrăvăria după 16 ani de muncă, sufocată de taxele absurde ale statului
În timp ce discursul public al autorităților abundă în promisiuni despre „susținerea producătorilor locali” și „dezvoltarea mediului rural”, realitatea din teren arată o cu totul altă față a României. După 16 ani de muncă neîntreruptă, o familie din Gura Teghii, județul Buzău, a fost obligată să pună lacătul pe propria păstrăvărie. Motivul eșecului nu este … - În timp ce trântorul George Simion stă tolănit la plajă în Italia, Călin Georgescu ridică partidul AUR. Simion trebuie să plece
O discrepanță revoltătoare zguduie din temelii mișcarea naționalistă din România în acest sfârșit de săptămână. În timp ce actualul lider AUR, George Simion, alege să-și petreacă timpul tolănit pe plajele însorite din Italia, ignorând parcă problemele arzătoare ale țării, fostul candidat la președinție, Călin Georgescu, este cel care duce greul pe teren, ridicând practic partidul … - Adrian Pintea, baronul APIA crescut de PNL și reciclat de PSD, trimis în judecată de DNA. Un post public a fost „teleportat” pentru un apropiat
Adrian Pintea, baronul APIA crescut de PNL și reciclat de PSD, trimis în judecată de DNA. Un post public ar fi fost „teleportat” pentru un apropiat. Adrian Pintea, unul dintre cei mai influenți funcționari proveniți din județul Vâlcea, a ajuns din birourile puterii direct în fața judecătorilor. Fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii și …




