EconomieȘtirile 60m.RO

Programul Noua Casă. Iată condițiile

Guvernul a dat drumul la un nou program de garangare a finanțării și care se numește Noua Casă.

Numele precedent al programului s-a modificat din Prima Casă și vine să răspundă unor nevoi noi care țin cont de creșterea pieței imobiliare.

Programul de garantare imobiliară Prima Casă a fost inițiat de guvernul condus de Emil Boc și a fost principala componentă ce a determinat eliminarea efectelor crizei financiare din anul 2008.

Acest program s-a adresat tinerilor români aflați la început de drum și care doreau să își achiziționeze o casă.

Statul a garantat astfel în locul cetățenilor creditele acordate de către bănci pentru achiziția de proprietăți imobiliare. În aceste condiții, cu riscul ca și inexistent, băncile au devenit simpli intermediari între BNR și cetățenii României.

Dobânzile mici și creditele în lei au făcut ca ratele bancare să devină mai mici decât chiriile la locuințe.

Sute de mii de români au apelat la program și acest lucru a dus la relansarea economiei naționale, având ca principal motor domeniul construcțiilor.

De altfel sectorul construcțiilor a fost declarat recent sector de interes economic național. Acesta antrenează puternice ramuri ale economiei cum ar fi producția de materiale de construcții, sectorul transporturilor și cel al energiei. Un număr impresiomant de români lucrează în acest domeniu sau în sectoare conexe, antrenând în val peste 50% din economia țării.

Acum programul continuă într-o formă nouă, mai largă. Astfel că plafonul de creditare s-a dublat până la limita de 140 000 de euro, iar garanția acordată de stat acoperă 80% din suma finanțată.

Dublarea sumei are legătură atât cu creșterea costurilor determinată de creșterea generală a salariilor dar și cu necesitatea achiziției unor locuințe de calitate, mai spațioase.

Scopul actualului program este generarea de noi locuri de muncă și anularea efectelor crizei economice datorită epidemiei de coronavirus.

În perioada de pandemie sectorul construcțiilor a dus greul economiei naționale, fiind singurul care a funcționat cu motoarele turate. Însă antreprenorii imobiliari aveau nevoie de o perspectivă și o garanție că produsele livrate își vor găsi cumpărători și iată că așa a fost: statul garantează achizițiile imobiliare.

Măsura era una așteptată de mediul de afaceri dar se impune completarea ei cu reducerea TVA-ului până la 5% pentru toate achițiile de construcții noi.

La acest moment doar până la 450 000 de lei TVA-ul este de 5% ceea ce limitează suprafața și prețul construcțiilor achiziționate. Antreprenorii români solicită creșterea acestui plafon ce astăzi nu mai este unul realist, având în vederea creșterea generală a salariilor și a costurilor vieții.

Specialiștii imobiliari s-au grăbit să spună că noile condiții vor duce la creșterea generală a prețurilor locuințelor cu 25%, preț ținut artificial în jos de către limitele de credite garantate de stat.

România este țara europeană cu cele mai mici prețuri la locuințe și cele mai mici marje de rentabilitate. Achiziția unei case duce la rate mai mici de cât chiria, fapt ce face utilă achiziția. Nu mai punem faptul că o proprietate cumpărată astăzi va avea un preț dublu într-o zonă dezvoltată.

Fondul de locuințe din România este unul vechi, marea majoritate cu durata de viață consumată deja. Piața are un deficit de câteva milioane de locuințe și asta în condițiile în care majoritatea românilor stau în spații improprii și care nu asigură suprafața minimă necesară.

La acest moment a crescut interesul imobiliar pentru achiziția de case în locul apartamentelor. Criza cere spații mai mari și curte proprie, posibilitatea izolării la casă.

Cea mai bună zonă rezidențială din România și cea mai căutată rămâne Pipera – Tunari – Otopeni.

În Nordul Bucureștiului se mută în general tineri cu venituri superioare, intelectuali, mulți dintre ei mici antreprenori.

În Tunari urmează a se construit și al doilea terminal al aeroportului Otopeni, procedura de expropriere începând deja.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button