Economie

Profesorii, umiliți din nou de Guvern

Salariile profesorilor vor fi majorate cu 8% de la 1 ianuarie, după ce Ministerul Finanțelor a modificat proiectul de ordonanță care inițial îngheța veniturile cadrelor didactice. Proiectul repus în transparență decizională a fost completat cu acordarea de la 1 ianuarie 2022 a unei creșteri de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 şi cele din luna decembrie 2021.

Conform legii în vigoare, profesorii ar fi trebuit să primească o creștere de 16% pentru a ajunge la grila prevăzută de lege pentru anul 2022.

Guvernul s-a reunit în ședință în această dimineață, iar măsura este discutată pentru că ordonanța cu prorogări va fi adoptată azi, potrivit anunțului făcut de premierul Ciucă în debutul ședinței.

Ce prevede proiectul de OUG:

Miercuri Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de ordonanță de urgență care prevedea înghețarea salariilor din Educație pentru anul 2022.

Sindicatele din Învățământ au avertizat cu proteste.

Personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Guvernele Orban și Cîțu au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020, astfel încât, în prezent, personalul didactic se află în situația în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020– dată la care i s-a acordat cea de-a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, potrivit sindicatelor.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button