Prof. Mircea Miclea despre noile restricții: Închiderea școlilor e o decizie politicianistă în interesul celor de la putere
Profesorul universitar Mircea Miclea spune că restricțiile care s-au adoptat în această pandemie au avut ca scop protejarea celor de la putere, iar cei care nu pot vota au fost prejudiciați.
Fostul Ministru al Educației în Guvernul Tăriceanu spune că închiderea școlilor nu este o decizie în favoarea copiilor și nu are niciun fundament.
„Din nou asistăm la o situație în care deciziile sunt luate mai degrabă în funcție de interesele politice. Aducem atingere sau prejudicii copiilor și nu aducem atingere celor care ar putea să influențeze voturile sau care merg la diverse pelerinaje sau spectacole. Practic, e mai ușor să închizi școlile, pentru că copiii nu votează, în schimb e mai greu să interzici pelerinajele în diverse locuri și diverse spectacole. Din păcate, este o decizie politicianistă, nu în favoarea copiilor și nici măcar nu este fundamentată. Se iau decizii pentru a proteja interesele celor care sunt la putere”, a spus Miclea, referindu-se la vacanța prelungită decisă pentru elevi.
Mircea Miclea a declarat că punerea deciziei de a nu te vaccina pe baza unei presupuse lipse de educație este o greșeală.
„Nu putem să punem pe lipsa educației un astfel de comportament (vaccinarea – n.r.). Uitați-vă la medicii care nu se vaccinează și oamenii care au absolvit o facultate. Trebuie să o punem pe seama unei reacții de autoprotecție, la o amenințare excesivă. Această amenințare excesivă, care a fost comunicată adeseori fără măsură, fără să se gândească când este eficace și când nu, a dus la o creștere de anxietate socială peste tot”, a declarat profesorul universitar la Ora de Profit.