Producători: Înainte de sărbători, prețul la carnea de porc s-ar putea dubla. Un kilogram ar ajunge și la 60 de lei
Carnea de porc se va scumpi de sărbători, anunță Digi24 care citează mai mulți fermieri din diferite zone ale țării.
Scumpirile sunt cauzate în mare parte de facturile la energie. O altă cauză este aceea că fermierii au tras linie după un an agricol dezastruos. Concluzia: profitul e zero, iar datoriile enorme. Victime, sunt inevitabil, consumatorii.
Fermierii au tras linie după un an extrem de secetos. Cei care au reuşit să scoată bani de pe urma recoltelor, i-au cheltuit pe însămânţările de toamnă. Mulţi au ieşit însă în pierdere şi au fost nevoiţi să se împrumute pentru a continua producţia.
”În cazul nostru, Vrancea, Galați, Buzău, toată Moldova, dar în special aceste 3 județe au fost afectate de secetă,vorbim de producție 0 tone la hectar la culturile de porumb, iar la floarea-soarelui sub o tonă. Situația critică a fermierilor trage în sus prețurile alimentelor, deja mai scumpe, potrivit statisticilor, cu 20%”, spune Teofil Dascălu, fermier din județul Vrancea.
Florin Constantin, expert agricol consideră că în cursul anului 2022 au fost creșteri de 20% peste nivelul inflației.
”Creșterile de prețuri la alimente în România nu s-au oprit, urmează încă un trimestru, cel puțin, de creșteri de prețuri. În cursul anului 2022 au fost creșteri de 20% peste nivelul inflației, e colosal, pentru că actorii economici au vrut să marcheze și un nivel de profit, și ne așteptăm la încă 10%-15% minim. Românii însă nu mai fac de mult față avalanșei de scumpiri”, explică expertul agricol.
Producătorii de carne spun că prețul unui kilogram de carne de porc se va majora chiar și cu 100% până la sărbătorile de iarnă.
În acest moment, în supermarketurile din București prețul unui kilogram de ceafă, cotlet sau coaste de porc este între 19 și 29 de lei, însă ar putea să coste chiar și 60 de lei.
”Piața cere și prețul crește. Faptul că nu avem o strategie la nivelul ANSVSA, Guvern sau CSAT pe pesta porcină, va face ca în România, deși e un mare crescător de porcine, să nu mai vorbim de această industrie în 1-2 ani”, susține fermierul Ionel Arion, președintele Asociației ProAgro.