Procurorul Michiduță- de la uciderea Elodiei la uciderea democrației
de Valer Marian
Marius Iacob este un nume care nu există în rândul procurorilor profesioniști din România, cu vocație pentru aplicarea legii și spre facerea de dreptate. Nici ca procuror criminalist, nici ca procuror anticorupție, nici ca procuror anticrimă organizată, nici ca procuror de instanță. Afirm acest lucru în cunoștință de cauză, ca fost procuror care a absolvit în 1984, cu media generală 9,72 și media de licență 10, una din cele trei facultăți de drept existente în România (din cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj Napoca), la care am fost admis în condițiile unei concurențe de 24 de candidați pe un loc.
Creatura lui Macovei și sluga lui Kovesi
Marius Iacob este o creatură jalnică, obedientă și perversă a fostei ministrese sorosiste de justiție Monica Luisa Macovei (descendentă dintr-un activist bolșevic venit în țara noastră cu tancurile sovietice în 1944), care l-a promovat director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor în mai 2005, șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) în februarie 2006 și prim-adjunct al procurorului general al PÎCCJ în martie 2007, după ce a uns-o procuror general al României pe emula sa Laura Codruța Kovesi, pe care a înălțat-o în această funcție dintr-un procuror mediocru de la Sibiu, fără concurs și fără niciun criteriu de selecție, aplicând, conform propriilor afirmații, principiul promovării personulităților controlabile și manipulabile.
Iacob a primit, cu concursul primului serviciu secret al țării, rolul de aghiotant și eunuc al preamăritei sultane a dreptății (strâmbe) și anticorupției (selective) descendente din neamul sau mai bine-zis din clanul Lascu din Întorsura Buzăului. După ce Koveși a fost unsă procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în 2013, de către președintele Traian Băsescu, la propunerea premierului Victor Viorel Ponta, Iacob a fost numit adjunct al șefei DNA, exercitând această funcție până în 2019. Pentru a fi promovat aghiotantul lui Kovesi, Iacob a fost scos în luminile rampei printr-o mediatizare excesivă, îndeosebi în presa de cancan, a cazului Elodia, pe care l-a instrumentat însă într-un mod lamentabil, fiind perceput de opinia publică drept un fiasco profesional și un motiv de râsu-plânsu la adresa Parchetului General. Cu acest caz, i s-a brodat o anumită imagine de procuror al poporului, de luptător perseverent pentru aflarea adevărului și aplicarea legii.
Omul serviciilor (inclusiv funebre), avansat general la excepțional
În anii care au urmat a fost folosit de Kovesi pentru acoperirea unor treburi murdare de resortul și de pe agenda Parchetului General. Astfel, Iacob a îngropat morțile suspecte ale milionarilor Florian Anghelescu (regele țigărilor ieftine, a cărui soție a fost răsplătită cu o funcție de consilier prezidențial) și Mihai Erbașu (regele construcțiilor scumpe, al cărui moștenitor s-a predat lui Băsescu și Udrea)cunoscuți ca apropiați ai ex-președintelui Traian Băsescu și sponsori importanți ai primei campanii prezidențiale a acestuia, care s-au plâns de modul în care au fost jecmăniți. De asemenea, a acoperit moartea suspectă a ofițerului acoperit Sorin Crivăț în Penitenciarul Codlea, produsă după ce a devoalat practici nelegale ale SRI. A fost implicat și în tergiversarea și mușamalizarea dosarului ,,Armamentuł”, ale cărui fire duceau spre președintele Traian Băsescu și spre ,,lordul războiului” Viktor Bout (fost cetățean sovietic, de etnie română, cu numele originar Victor Bouț), cunoscut drept unul din cei mai mari traficanți de arme din perioada postbelică. A fost implicat în tergiversarea și în mușamalizarea megadosarelor Revoluției din decembrie 1989 și Mineriadei din iunie 1990, fapte pentru care a fost mustrat împreună cu stăpâna sa de către marele lor protector Traian Băsescu. Probabil că, pentru aceste merite, la propunerea ministrului sfertodoct al Apărării Naționale, Gabriel Oprea, Marius Iacob a fost avansat la excepțional, de către președintele Băsescu, de la gradul de sublocotenent la gradul de general (cu o stea, uniformă bleumarin, vipușcă roșie și fireturi galbene). Gradul acordat naște suspiciunea rezonabilă că procurorul Iacob s-a aflat și se află și în solda unei structuri militarizate, cel mai probabil a unui serviciu secret.
În perioada stahanovistei și triumfalistei campanii anticorupție a Binomului SRI-DNA (2013-2018), care va rămâne în istorie drept un eșec pernicios și rușinos, Iacob a fost omul de legătură al DNA cu generalii Dumitru Dumbravă, șeful Direcției Juridice a SRI (gura spartă din umbră care a devoalat că justiția a devenit ,,câmp tactic” al SRI) și Adrian Ciocârlan, șeful Direcției Apărarea Constituției, iar din 2016 adjunct al directorului SRI, cunoscut drept discipolul generalului Florian Coldea, în perioada în care acesta a fost șeful operativ al SRI. Generalul cu nume păsăresc este coautor al ordinului neconstituțional care a permis supravegherea mediului politic (de la prim-miniștri, miniștri și parlamentari până la președinți de consilii județene și primari de municipii, orașe și comune), mediului de afaceri și presei. În această perioadă de glorie personală și de rușine națională, Iacob a fost și omul de legătură al lui Kovesi cu partenera declarată a DNA de la Înalta Curte de Casație și Jusțiție (ÎCCJ), președinta Livia Stanciu, și cu vicepreședintele Ionuț Matei, șeful structurii de securitate de la Înalta Curte și agentul personal al generalului Coldea. Cu ocazia unei escapade la Înalta Curte, am surprins personal fața și scăfârlia roșie a adjunctului șefei DNA, în timp ce era pitit și chitit către biroul judecătorului Matei.
Fată în casă la Zeița Anticorupție
Veșnicul și vajnicul adjunct Marius Iacob a fost folosit de șefa sa Laura Codruța Kovesi (poreclită, la un moment dat, Zeița Anticorupție) și ca fată în casă, aceasta profitând de faptul că subalternul său nu a fost niciodată căsătorit și era liber de sarcini. Astfel, acesta i-a făcut de mai multe ori mici reparații și curățenie în locuință și i-a făcut cumpărături din piețele de legume și zarzavaturi sau din supermarketuri. Iacob a fost și unul dintre principalii adulatori și lăudători ai clamatei și proclamatei zeități. Cert este că i-a fost și-i este devotat trup și suflet de aproape douăzeci de ani. Marius i-a fost Laurei și partener de drumeții și de alte escapade prin țară, una din principalele lor destinații fiind Oradea, unde Iacob avea un prieten vechi, fost coleg de facultate, care a deținut mai mulți ani funcția de procuror șef al Parchetului Județean Bihor. Omul i-a ajutat îndeosebi să-și trateze afecțiunile și defecțiunile la Băile Felix și să-și regenereze apetitul anticorupție cu tot felul de plocoane lichide si solide.
Mare iubitoare de lilieci, lui Kovesi îi plăcea să-și desfete nările și privirile în peșterile bihorene din Munții Apuseni. Un episod de pomină l-a reprezentat o excursie la Peștera Urșilor, cu șeful Poliției Județene și șeful Serviciului Teritorial al DNA în postura de bodiguarzi, care a fost urmată de o orgie bahică în peșteră, cu slană țărănească stropită cu multă pălincă bihoreană, și finalizată cu o orgie de altă natură la cabana din zonă, la care zeița a trebuit transportată în spate de însoțitorul cel mai vânjos. Ca să nu mai vorbească, în scurt timp colegul și amicul bihorean al lui Iacob a fost arestat și condamnat la ani buni de închisoare pentru fapte de corupție discutabile în mare parte, într-un dosar instrumentat de ,,unitatea de elită” a DNA de la Oradea.
Apropiat și simpatizant al președintelui interimar
Cu ocazia multiplelor escapade de la Oradea, Kovesi și Iacob s-au cunoscut cu liderul județean al PNL, Ilie Bolojan, care a fost primarul municipiului Oradea timp de trei mandate (2008-2020), iar un mandat (2020-2024) a deținut funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor. Treptat, au devenit apropiați și au început să pună pună țara la cale. În urbea din Vestul țării au început să-și arate farmecele tot mai des și Monica Macovei și Maia Sandu, amazoanele principale ale miliardarului George Soros în România și în Republica Moldova. Aici s-au născocit ideile privind candidatura la funcția de președinte al României a Laurei Codruța Kovesi sau a Maiei Sandu, iar mai nou a ilustrului Ilie Bolojan. Am putea spune că în renovata cetate a Oradiei s-a copt noua elită sorosistă sau neoprogresistă a țării.
Avem toate motivele să credem că procurorul ai acestuia. Sunt acte nesăbuite ale unui frustrat care se închipuie mare zbir al regimului eșuat din România. Sunt acte care se circumscriu unei veritabile execuții politice, la comanda și în beneficiul actualului sistem putred și speriat de moarte din România. Sunt acte de inspirație gestapovistă și NKVD-istă (oprirea și ridicarea din trafic, alinierea și percheziționarea la zid sau la gard, năvălirea acasă cu mascați, restricționarea dreptului la apărare și încălcarea altor drepturi și libertăți fundamentale), care au mai fost uzitate abuziv în perioada în care DNA a fost condus de tandemul de tristă amintire Kovesi-Iacob. Sunt acte prin care au fost cauzate țării prejudicii de imagine și de factură economico-financiară incomensurabile.
Pentru toate aceste acte samavolnice, Marius Iacob va trebui să dea într-o zi cu subsemnatul (și cu suspinatul). Am avut ocazia să cunosc în 1990, în calitate de procuror, reacția marilor zbiri ai lui Ceaușescu, care s-au metamorfozat în niște mielușei cu pamperși. Ca exemplu, în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989, când, la scurt timp după fuga dictatorului, li s-a comunicat în sediul CC al PCR că sunt arestați ,,în numele Poporului și al Revoluției Române”, cei mai temuți zbiri ai lui Ceaușescu, respectiv ministrul de interne Tudor Postelnicu (care era și șeful politic al Securității), secretarul cu probleme organizatorice al CC al PCR, Emil Bobu (anterior ministru de interne) și generalul Ion Dincă, zis Ion Teleagă, au devenit instantaneu uzi de la brâu în jos. Popoarele nu uită, iar revoluțiile nu iartă. Istoria se cam repetă și este, de regulă, implacabilă.