Internațional

Viktor Orbán: Bruxelles e vinovat de creșterea prețurilor la energie

Poziţia Ungariei este aceea că Uniunea Europeană trebuie să îşi schimbe politica privind preţurile la energie, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, miercuri, la Brdo, în Slovenia, înainte de întrevederea şefilor de stat şi de guverne din statele membre ale UE şi din Balcanii de Vest.

Potrivit scurtei sale declaraţii, prim-ministrul maghiar consideră că vina creşterii preţurilor o poartă – cel puţin parţial – Comisia Europeană. Anumite reglementări trebuie schimbate, altfel toată lumea va fi dezavantajată, a spus Orbán.

Şeful guvernului de la Budapesta a mai declarat că Ungaria nu este, deocamdată, afectată de creşterea preţurilor, deoarece preţurile nu pot depăşi un anumit plafon stabilit. Însă aşa-numitul pact verde propus de Comisia Europeană implică, totuşi, impozite indirecte pentru proprietarii de case şi de maşini, ceea ce este
inacceptabil din punctul de vedere al Ungariei, a adăugat premierul.

În cadrul cinei de marţi seară, liderii statelor membre UE au abordat şi subiectul creşterii preţurilor la energie, iar reprezentanţii UE au semnalat faptul că subiectul urmează să fie abordat mai în detaliu, în următoarele săptămâni.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button