Prinsă la mijloc între un război cu mize imense şi o criză energetică istorică Europa riscă mai mult ca niciodată dispariţia

Eforturile lui Vladimir Putin de a folosi gazul rusesc ca armă geopolitică au devenit o ameninţare şi o problemă gravă pentru Europa. Cu toate acestea, Comunitatea Europeană nu pare să reuşească să-şi adune forţele în faţa obstacolului comun, scrie Bloomberg.

Ultimul episod în care Uniunea Europeană a reuşit să se coordoneze şi să combată o criză a fost în 2020, atunci când a debutat pandemia de COVID-19. Şantajul energetic a lui Vladimir Putin – răspuns la sprijinul european pentru Ucraina – transmite o undă de şoc care va afecta diferit ţările Europei, în funcţie de depdenţa lor de gazele ruseşti.

Pentru a mai atenua din impactul creşterii galopante a preţurilor şi pentru a-şi ajuta oamenii să treacă cu bine iarna, guvernele Europei sunt gata să arunce în joc sute de miliarde de euro.

Într-o Uniune Europeană ideală, răspunsul fiscal la problema creşterilor de preţuri ar fi aproape automat. Sprijinul financiar ar fi direcţionat imediat către cele mai afectate state, la care s-ar adăuga şi o serie de scutiri de impozit pe venit şi o amânare de plătire a ratelor, atât pentru businessuri cât şi pentru gospodării.

În realitate, europenii sunt foarte departe de acest scenariu. La fel ca şi în restul crizelor prin care au trecut, cele 27 de state membre s-au grăbit să vină cu o soluţie scrisă pe genunchi pentru problema energetică a continentului.

Ţări precum Franţa, Italia şi Spania au făcut presiuni pentru plafonarea preţurilor, prin care sperau să obţină o scădere pentru costurile propriilor importuri de gaze naturale lichefiate. Germania, la rândul său, a anunţat un program de 200 de miliarde de euro cu care şi-a propus să atace problema preţurilor la energie. Pieţele au reacţionat la această neconcordanţă prin creşterea costurilor de împrumut ale Italiei, unde povara grea a datoriei publice face ca cheltuielile suplimentare al guvernului să fie şi mai greu de suportat.

Din fericire, există totuşi o rază de speranţă pentru Europa. Germania s-ar putea arăta deschisă la acordarea de împrumuturi din partea UE pentru guvernele aflate în dificultate, finanţate prin emisiuni comune de obligaţiuni. Această strategie ar putea reduce uşor costurile ridicate pentru împrumuturi cu care trebuie să se confrunte ţări precum Italia. Cu toate acestea, acest instrumente de ajutor este la ani lumină distanţă de utilitatea şi banii puşi pe masă pentru redresarea ţărilor afectate de pandemie.

Aceste jumătăţi de măsură cu care Europa operează în mijlocul unei crize o face vulnerabilă în faţa noilor provocări şi o pune faţă în faţă cu o nouă criză a datoriilor externe. UE ar trebui să fie capabilă să creeze un fond permanent pentru a acorda împrumuturi cât şi subvenţii în situaţii de criză, cu proceduri clare privind utilizarea acelor bani, astfel încât ţările membre să nu fie forţate să negocieze noi contracte la fiecare criză care apare.

În ultimă instanţă, Europa are nevoie de o autoritate fiscală centrală, cu o sursă proprie de venituri pe care să le cheltuie atunci când este necesar pentru a atenua şocurile provocate de crizele ce pot apărea. Dacă nici pandemia, nici un război hibrid cu Rusia nu poate convinge UE să se gândească măcar la această soluţie, este greu de imaginat ce ar mai putea să o facă. Cu cât Europa aşteaptă mai mult, cu atât coeziunea şi solidaritatea riscă să dispară şi nimeni nu ştie ce va veni în loc.