Cândva speranța unei generații care striga în piețe „Fără penali”, Uniunea Salvați România s-a transformat, încet dar sigur, într-un accesoriu decorativ al actualei puteri. Iar simbolul acestei transformări dureroase, de la partid antisistem la partid de „coabitare”, este chiar primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Departe de a fi vârful de lance al luptei împotriva mamutului PSD-PNL, administrația Fritz și facțiunea pe care o reprezintă au transformat USR în ultima roată de la căruța guvernării: inutilă pentru direcție, dar tolerată pentru a păstra aparențele democrației.
Timișoara, de la kilometrul zero al democrației la kilometrul zero al compromisului
Dominic Fritz a câștigat Timișoara cu promisiunea unei revoluții administrative și a unei lupte frontale cu vechile metehne. Astăzi, realitatea arată o administrație care pare să fi învățat prea bine lecția „plecăciunii” în fața baronilor. În loc să vedem un lider USR care denunță tăierile de fonduri și sabotajele guvernului Bolojan, vedem un personaj care preferă diplomația de salon și tăcerile strategice.
Prin atitudinea sa non-combat, Fritz a validat tacit sistemul. USR nu mai pare o insulă de rezistență, ci o sucursală cuminte care așteaptă firimituri de la masa bogaților de la PSD și PNL. Când accepți să fii umilit bugetar și politic doar pentru a nu deranja „liniștea” coaliției, devii complice.
Sindromul „băiatului bun” care îngroapă partidul
Strategia lui Dominic Fritz de a poza în administratorul tehnocrat, care colaborează instituțional cu Guvernul, a fost fatală pentru identitatea USR. Alegătorii nu au trimis USR în administrație ca să fie „politicoși” cu baronii PSD, ci ca să le demonteze rețelele.
Prin această abordare, Fritz a tras USR într-o zonă de irelevanță. Partidul nu mai dictează agenda, nu mai impune teme, ci doar reacționează timid la deciziile Puterii. USR a ajuns să joace rolul partenerului junior neoficial, acea „roată de rezervă” la care PSD și PNL apelează doar când au nevoie de un vot de blam pentru a mima democrația sau pentru a trece proiecte cu fațadă europeană.
Imaginea de ansamblu este dezolantă. Cu lideri precum Dominic Fritz, care par mai preocupați de propria imagine de „oameni de stat” decât de conflictul politic necesar reformei, USR nu mai sperie pe nimeni. Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu dorm liniștiți. Știu că la Timișoara, ca și la vârful USR, există o „opoziție rezonabilă”, gata oricând să facă un pas în spate pentru a nu pierde puținul pe care îl mai are.
Dominic Fritz a reușit „performanța” de a transforma USR dintr-un câine de pază al democrației într-un pudel de apartament al guvernării. Pentru românii care așteptau o alternativă reală, aceasta este trădarea supremă: să vezi cum partidul în care ai investit speranță se mulțumește să fie remorcat, la propriu și la figurat, de căruța stricată a PSD și PNL.
