Ilie Bolojan a urcat la pupitru și, cu vocea tremurândă, ne-a oferit un spectacol de citire mecanică de pe prompter, reușind să demonstreze că discursurile goale nu au nevoie de conținut, ci doar de un cititor obedient. Într-o încercare penibilă de a părea prezidențial, Bolojan a debitat un șir de fraze standard, pline de clișee și declarații fără nicio substanță.
„Dragi români…” – și a început recitalul. Se spune că emoția este un semn al umanității, dar în cazul lui Bolojan, a fost doar o combinație de nesiguranță și lipsă de convingere. În primele rânduri, și-a exprimat măreața asumare a funcției, ca și cum i-ar fi fost impusă de cineva, iar el, cu sufletul greu, a acceptat această povară națională. Ceva mai fals de atât nu s-a văzut de mult!
Apoi, a urmat partea cu „stabilitatea economică, socială și politică”. Aceeași placă zgâriată pe care o auzim de la fiecare guvern incompetent care ne împinge tot mai adânc în datorii și crize. A uitat să menționeze că guvernul său tocmai caută împrumuturi de peste 200 de miliarde de lei ca să nu intre țara în colaps. Stabilitate? Sigur, dacă prin „stabilitate” înțelegem îngroparea în datorii.
A urmat partea despre politica externă. Aici Bolojan ne-a asigurat că România va fi „bine reprezentată pe plan extern”. De către cine? De Ciolacu? De aceiași oameni care merg la Bruxelles să primească ordine, nu să reprezinte interesele românilor? Deocamdată, singura constantă în politica externă a României este obediența.
Și, pentru final, Bolojan a păstrat partea cea mai amuzantă: „Scopul meu este să redau încrederea în instituțiile publice.” Omul care a ajuns la putere prin aranjamentele sistemului se jură că va reda încrederea în instituții! Este exact ca și cum vulpea ar promite găinilor că va reforma cotețul.
Așa s-a încheiat primul discurs al lui Ilie Bolojan: o listă de fraze standard, fără vreo urmă de carismă sau convingere. Nimic despre soluții, nimic despre problemele reale ale românilor. Doar o altă lecție de citire mecanică, cu zero conținut și maximum de ipocrizie.
