PoliticăȘtirile 60m.RO

Primii bani din PNRR ar putea veni în iulie. Întrebarea este dacă va reuși Ghinea să depună documentația la timp

Primii bani din fondul de redresare al UE ar putea veni în iulie, au anunțat reprezentanții Comisiei Europene. România ar primi banii pentru PNRR, dacă reușește să depună documentația până la 1 iunie. Întrebarea este dacă va reuși Cristian Ghinea să ducă acest plan la bun sfârșit sau va înregistra un alt eșec de proporții.

În prezent, 14 dintre cele 27 de state membre şi-au depus planurile privind modul în care vor folosi fondurile, iar vicepreşedintele comi­siei Valdis Dombrovskis a de­clarat că majoritatea planurilor sunt aproape de finalizare, esti­mându-se că vor fi depuse până la începutul lunii iunie, informează News.ro.

Comisia are la dispoziţie două luni pentru a evalua planurile res­pective şi a le transpune în reco­man­dări către consiliul statelor membre, care are o lună la dispoziţie pentru a le aproba. Dombrovskis a declarat că primele propuneri ale comisiei ar putea fi prezentate consiliului în cea de-a doua jumătate a lunii iunie.

„Dacă totul va merge conform planului, primele plăţi pot ajunge la statele membre în vară, probabil în iunie“, potrivit acestuia. Ratificarea deciziilor privind resursele proprii nu s-a încheiat încă în opt state membre, iar Dombrovskis a făcut apel la acestea ca procesul să fie finalizat înainte de 1 iunie.

Back to top button