Primarul lui Ponta care și-a dat foc la primărie a fost arestat
Primarul din comuna argeşeană Beleţi-Negreşti, Mihai Marin, dispărut după ce după ce Primăria a luat foc şi găsit în apele râului Argeş a fost reţinut, joi seară, de către poliţişti. El este acuzat de distrugere prin incendiere şi distrugerea de înscrisuri şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările în dosarul penal întocmit în urma incendiului petrecut în noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c., pe raza localităţii Beleţi-Negreşti. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, conform art. 256, alin. 4 şi 259 din Codul Penal”, a transmis, joi seară, IPJ Argeş.
Poliţiştii au precizat că a fost pus în executare un mandat de aducere privind pe bărbatul de 53 de ani, din Beleţi-Negreşti, bănuit de săvârşirea faptelor, care a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări.
”După administrarea probatoriului, în cursul serii, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezent Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventivă”, au mai precizat poliţiştii.
Suspectul este primarul comunei Beleţi-Negreşti, Mihai Marin.
Focul a distrus clădirea Primăriei şi o anexă în care se afla arhiva. Incendiatorul ar fi scos mai multe dosare din dulapuri, le-a pus pe jos şi le-a stropit cu motorina cumpărată pentru utilajele de deszăpezire.
De asemenea, în noaptea în care primăria din Beleţi Negreşti a fost incendiată, o cameră de supraveghere l-a surprins pe primar când pleca din zonă.
La scurt timp a fost implicat într-un accident rutier în judeţul Gorj. Dus la spital, bărbatul a plecat şi de acolo.
El a fost dat dispărut de familie şi a fost găsit de poliţişti în noaptea de marţi spre miercuri.
Paznicul unui mall l-a văzut în apele râului Argeş. Primarul a ajuns la spital cu hipotermie şi le-a spus salvatorilor că a căzut în apă accidental.