Primarul escroc al Constanței, amendat cu 2200 de lei de AEP pentru că nu a respectat hotărârile autorității privind urnele din secțiile de vot
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a fost sancționat contravențional cu 2200 de lei de Autoritatea Electorală Permanentă pentru că nu a respectat hotărârile autorității privind urnele din secțiile de vot, transmite sâmbătă Biroul Electoral Județean Constanța.
Primăria Constanța, care este organizatorul alegerilor în municipiu, nu a respectat solicitările AEP de a amenaja cinci urne distincte, ci a amenajat doar trei, din care două erau separate printr-un perete interior. Reprezentanții AEP vor mai face un control la ora 18:00, să vadă dacă administrația locală amenajat cele cinci urne în fiecare secție.
Primăria Constanța nu va asigura cinci urne pe secție, cum i s-a pus în vedere de Biroul Electoral Județean Constanța (BEJC) și de cel de Circumscripție Locală (BECL). În această situație, se poate ajunge inclusiv la anularea alegerilor, dacă vor exista contestații, conform surselor ISE din structurile electorale consultate.
Primăria Constanța a invocat ”rațiuni financiare” ca justificare la faptul că amenajează doar trei urne pe secție în loc de cinci. Vlad Jipa, purtătorul de cuvânt al BEJ Constanța, a declarat pentru ISE că primarului i s-a adus în vedere să amenajeze cinci urne în fiecare secție, câte una separată pentru fiecare buletin, și nu trei urne, din care două cu pereți interiori, așa cum a amenajat primăria în prezent. Jipa a mai spus că primăria i-a răspuns că nu vor amenaja urne în plus, conform cerințelor structurilor electorale:
- ”Conform legii, Primarul este cel care asigură dotarea secțiilor de votare având obligativitatea de a asigura cele 5 urne necesare procesului electoral din data de 9 iunie 2024. Din informațiile pe care le dețin, atât BEJ, cât și BECL Constanța au pus în vedere Primarului municipiului Constanța să asigure respectarea legii prin dotarea fiecărei secții de votare cu 5 urne. Urmare a discuțiilor cu reprezentanți ai Primăriei, nu se vor rectifica. Au fost făcute adrese către Primărie. BEM și BEJ respectă legea. Veți fi informați cu privire la următorii pasi”, a transmis purtătorul de cuvânt al BEJ Constanța pentru ISE.
Context
Controversa urnelor ”comune” vine după ce, în urmă cu o săptămână, Alin Vintilă, director executiv în Primăria Constanța, i-a anunțat pe președinții secțiilor de votare din municipiu și pe locțiitorii lor că vor fi amenajate câte trei urne în fiecare secție în loc de cinci, iar două dintre ele vor fi despărțite printr-un perete interior. Este pentru prima dată în ultimii 25 de ani când sunt organizate urne ”comune” pentru alegerile locale la Constanța, motivul fiind economisirea banilor.
Anunțul lui Vintilă a stârnit nemulțumirea mai multor președinți de secții prezenți la întâlnire care au vociferat referitor la decizia primăriei. Vintilă le-a cerut acestora ”să-l asculte până la capăt” și a spus că urnele vor fi separate în interior și că primăria a luat această decizie din ”rațiuni de cheltuire eficientă a banului public”. În municipiu sunt 211 secții de votare, deci primăria a „economisit” banii pe 422 urne.
Conform Ordonanței de Urgență 21/2024, privind organizarea alegerilor, art. 9, pct. 6 prevede: ”În situația prevăzută la alin. (1), primarii vor asigura urne pentru fiecare tip de buletin de vot”, iar conform Autorității Electorale Permanente o urnă este reprezentată de ”un singur corp”.
Primăria Constanța a declarat pentru ISE că în fiecare secție de votare există ”un ansamblu de urne” care are ”5 incinte distincte” și că nu există riscul ca voturile să fie amestecate, dar nu a explicat de ce nu ține cont de cererile BEJ și BECL și nici nu a transmis câți bani a economisit cu reducerea urnelor de la 5 la 3:
- ”In fiecare SV este un ansamblu de urne de vot care totalizează 5 incinte distincte, fiecare având câte o fanta distinctă pentru a introduce separat fiecare dintre cele 5 tipuri de buletine de vot așa cum este prevăzut în legislația aferentă. Urnele respecta prevederile legale, OUG 21/2024, art. 9, alin 6 si anume sunt 5 urne cu incinte distincte, fiecare cu orificiu de introducere buletin de vot. Capacul gliseaza partial pentru a descarca buletinele de vot din primul compartiment, apoi se scoate integral pentru a descarca al doilea compartiment. Sau pot decide sa scoata buletinele cu mana din fiecare compartiment. Nu exista riscul sa se amestece buletinele de vot”, a transmis primăria pentru ISE.