Primarul din Sângeorz Băi, care şi-a umilit fiica de 14 ani, a rămas fără mandat

„Astăzi, 14 octombrie, a fost emis Ordinul de Prefect nr. 252 privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al lui Traian Ogâgău înainte de expirarea duratei normale a mandatului. Acesta vine ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei”, au transmis reprezentanţii Prefecturii Bistriţa-Năsăud.
Conform acestuia, viceprimarul oraşului Sângeorz-Băi va prelua atribuţiile de primar.
IPJ Bistriţa-Năsăud anunţa, la mijlocul lunii septembrie, că, în urma verificărilor efectuate de către poliţişti, a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru rele tratamente aplicate minorului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa.
Acesta vizează cazul primarului din Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, care şi-ar fi pus fiica în vârstă de 14 ani să stea dezbrăcată cu mâinile la perete şi să îşi ceară scuze pentru că nu este ascultătoare.
Premierul Ludovic Orban a declarat, referitor la acest caz, că este categoric împotriva oricărui comportament agresiv, cu atât mai mult faţă de un minor şi cu atât mai mult faţă de un copil.
Sursa: Mediafax
- Jaf de aproape 69 de milioane de lei la ROMATSA: Florentina Șușnea și Marius Adrian Cojoc, acuzați de Curtea de Conturi că au girat un dezmăț financiar pe banii statului
Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), o instituție strategică a statului cu venituri anuale care se apropie de borna de două miliarde de lei, a fost transformată într-un veritabil El Dorado financiar. Un raport devastator întocmit de auditorii Curții de Conturi scoate la lumină o hemoragie uriașă de fonduri: 68,8 milioane … - A doua alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni: O cursă venită de la Belgrad, verificată de echipele de intervenție
Un val de alertă cu bombă perturbă traficul aerian din Europa în ultimele zile. Unele aviatoare au fost obligate să-și schimbe ruta și un aeroport a fost închis. Aeroportul Otopeni a fos și el afectat astăzi când două curse au aterizat și au fost controlate de forțele de securitate. Zborul Air Serbia, Belgrad – Bucureşti, … - „Cifrele vorbesc, nu negocierile de putere”: Ministrul Muncii, Florin Manole, tranșează discuțiile despre viitoarea majorare a salariului minim
Cabinetul de la Palatul Victoria încearcă să mute dezbaterea privind venitul minim garantat dintr-o zonă a disputelor politice într-un registru strict tehnic și matematic. Într-o intervenție telefonică susținută joi la Radio România Actualități, ministrul Muncii, Florin Manole, a dat asigurări că o eventuală creștere a salariului minim va fi dictată exclusiv de realitățile bugetare și … - Primarul din Dămuc, jud. Neamț, lăsat fără funcție și anchetat penal pentru un jaf de aproape jumătate de milion de lei!
Edilul comunei Dămuc din județul Neamț, Anton Covasan, a căzut în plasa procurorilor într-un dosar de corupție care scoate la iveală mecanismele grosolane prin care fondurile de rezervă ale Guvernului au fost mulse pentru lucrări fictive. Aflat sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând din 4 noiembrie, primarul este cercetat … - Prima mare înfrângere a sistemului bancar în fața Consiliului Concurenței: CEC Bank a eșuat în încercarea de a bloca uriașa amendă pe cazul ROBOR
Băncile primesc prima lovitură grea din partea justiției în scandalul care a cutremurat piața financiară românească. Curtea de Apel București a dat joi o decizie istorică, respingând solicitarea formulată de CEC Bank de suspendare a aplicării sancțiunii uriașe dictate de Consiliul Concurenței în dosarul manipulării indicelui ROBOR. Această hotărâre reprezintă prima victorie clară obținută de …




