Politică

Primarii PSD, nemulțumiți că au fost puși să aducă semnături pentru Antonescu: „Nu ne reprezintă”

Nemulțumire mocnită în PSD, după ce primarii partidului au fost obligați să strângă semnături pentru candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. Mai mulți edili din teritoriu sunt revoltați că trebuie să susțină un candidat care „nu îi reprezintă” și care a fost impus de la centru fără consultări reale în partid.

„Ni s-a spus clar: fiecare trebuie să aducă un număr de semnături, altfel ne trezim cu probleme. Dar noi ce legătură avem cu Antonescu? A fost dispărut atâția ani, nu are nicio treabă cu PSD, iar acum trebuie să-l scoatem președinte? Oamenii nu-l vor, ne întreabă ce caută el pe listă”, a declarat, sub protecția anonimatului, un primar din sudul țării.

Frustrarea din teritoriu vine pe fondul impunerii unui candidat fără susținere reală în partid și în rândul electoratului tradițional PSD. Mai mult, unii primari se tem că Antonescu, având o imagine incertă și probleme de sănătate evidente, va fi greu de „vândut” electoratului și că acest lucru le va afecta inclusiv pozițiile în alegerile locale. De altfel, majoritatea primarilor PSD sunt susținători ai lui Călin Georgescu, fiind suveraniști și considerând că Antonescu nu reprezintă valorile naționale pe care aceștia le promovează în teritoriu.

În ciuda acestor nemulțumiri, conducerea PSD nu dă semne că ar fi dispusă să revină asupra deciziei, iar campania de strângere a semnăturilor continuă sub presiune. Primarii sunt puși în fața unei alegeri: fie acceptă ordinele partidului și aduc semnăturile, fie riscă să fie marginalizați. Rămâne de văzut dacă această revoltă mocnită se va transforma într-o problemă reală pentru conducerea PSD sau dacă primarii vor ceda, ca de fiecare dată, presiunilor de la centru

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button