Știrile 60m.RO

Primăria Sectorului 3 aruncă milioane pe tablete de lux: 2.000 de euro bucata pentru Poliția Locală

Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, a lansat o licitație pentru achiziționarea a 200 de tablete „ranforsate” destinate Poliției Locale, la un preț amețitor – aproape 2.000 de euro fiecare. Contractul depășește 1,9 milioane de lei fără TVA, iar edilul spune că nu are „nicio idee” cât costă dispozitivele.

Primăria Sectorului 3 continuă seria achizițiilor controversate. Instituția a publicat pe 23 septembrie, pe portalul de achiziții publice, o licitație pentru cumpărarea a 200 de tablete „rugged” pentru Poliția Locală. Valoarea totală a contractului: 1.998.000 de lei, preț fără TVA. Cu alte cuvinte, fiecare tabletă ar urma să coste în jur de 10.000 de lei, adică aproximativ 2.000 de euro bucata – la care se mai adaugă și TVA.

Potrivit caietului de sarcini, tabletele trebuie să fie rezistente la apă, praf, vibrații și șocuri termice, să aibă autonomie ridicată și să facă față condițiilor dificile din teren. Practic, niște echipamente cu specificații tehnice folosite, de regulă, în zone de conflict sau în industrii grele.

Întrebat despre această achiziție, primarul Robert Negoiță s-a dezis de orice responsabilitate. „Deci chiar n-am nicio idee dacă s-au achiziționat, știu că trebuiau să cumpere, dar la ce preț s-au achiziționat nu știu”, a declarat edilul. Mai mult, acesta a adăugat: „Nu știu să vă zic, nu știu cât costă o tabletă, nu știu, că nu sunt în domeniu. O să întreb colegii să îmi dea explicații despre ce este vorba. (…) Eu mi-am dat acordul să se achiziționeze tablete, că ne-am digitalizat, dar cât costă eu n-am nicio idee.”

Situația a fost semnalată public de fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, care a criticat dur licitația. „Robert Negoiță consideră că polițiștii lui au nevoie de tablete ca pe frontul din Ucraina. (…) La câți bani o să dea pe ele ar trebui să și zboare, sunt mai scumpe decât orice dronă civilă”, a scris acesta pe Facebook.

Astfel, în timp ce alte administrații locale se luptă cu lipsa banilor pentru proiecte esențiale, Primăria Sectorului 3 pare dispusă să cheltuiască aproape 2 milioane de lei pe gadgeturi la prețuri astronomice, în numele „digitalizării”. Însă edilul însuși admite că nu știe ce cumpără și, mai grav, nici cât costă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button