JUSTIȚIE

Primăria Sectorului 2, amendată cu 50.000 lei din cauza depozitelor ilegale de deșeuri

Primăria Sectorului 2 a fost sancționată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu, după ce mai multe depozite necontrolate de deșeuri au fost identificate în zona cartierului Tei-Toboc. Primarul acuză că amenda are fundamente politice, dat fiind momentul în care a fost aplicată, dar şi faptul că Rareş Hopincă, contracandidatul său pentru fotoliul de edil-şef, ştia deja de amendă, înainte ca ea să ajungă în spaţiul public.

În urma verificărilor, s-a constatat că au fost depozitate ilegal mai multe tipuri de deșeuri, printre care și „reziduale din construcții, pet-uri, ambalaje, hârtii sau materiale textile”. Mai exact, amenda vizează următoarele zone:

  • „Teren de cca 200 mp – Strada Steaua Roșie;
  • ⁠Teren de cca 100 mp – insula Plumbuita – intrarea dinspre Str. Steaua Roșie;
  • ⁠Teren cca 200 mp – Șoseaua Pipera-Tunari;
  • Teren de cca 300 mp – Str. Ferestrei;
  • Teren de cca 200 mp – Șoseaua Petricani, în vecinătatea căii ferate”, se arată în procesul verbal de constatare a contravenției.

Într-un termen de 15 zile, amenda este de 15.000 lei, adică jumătate din sancțiunea minimă prevăzută de lege.

Contactat de reporterii Buletin de București, edilul declară că zonele au fost curățate imediat ce a fost primită sesizarea din partea Gărzii de Mediu.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, admite că există zone în care cetățenii aruncă gunoaie în mod constant, cum ar fi cele din apropierea lacului Colentina. Din această cauză, a fost organizată o „amplă campanie de ecologizare a lacurilor”: în ultimii trei ani, au fost depuse la groapă circa 70.000 de tone de gunoi scos din apă.

De-a lungul timpului, au fost aplicate mai multe amenzi, însă acestea se dovedesc a fi ineficiente în lipsa unei bune colaborări cu Garda de Mediu care să permită totodată confiscarea vehiculelor.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button