Primăria Capitalei restituie banii celor care au plătit taxa Oxigen

Cetățenii Municipiului București care au achitat în avans contravaloarea tarifului de acces și circulație pentru Vignieta Oxigen pot depune, începând de luni, cererile pentru rambursarea sumelor plătite.
Restituirea taxei se va face către cetățenii care au cumpărat Vignieta Oxigen, indiferent de tipul de vignieta achiziționată, fiind exceptată perioada în care documentul de instituire a taxei a fost în vigoare (HCGMB 539/2019), respectiv 1 ianuarie – 22 martie, iar termenul de restituire este 30 de zile lucratoare de la data depunerii solicitarii.
Sumele aferente Vignietei Oxigen vor fi rambursate în baza unei cereri de restituire, care va putea fi depusă astfel:
– electronic la adresa de e-mail: [email protected], cu precizare în subiectul mesajului: „Cerere de restituire vignieta Oxigen”;
– fizic, la sediul Administrației Străzilor București;
– prin poștă, cu scrisoare recomandată de primire.
Cerererile de restituire pot fi descărcate de pe site-ul Administrației Străzilor București și vor fi însoțite de următoarele documente: copie a cărții de identitate, copie a certificatului de înmatriculare a vehiculului, care va purta înscrisul „conform cu originalul” și semnătura, copie a documentului de plată.
Banii vor fi rambursați prin acceași modalitate prin care s-a efectuat plata.
Sursa: Stirile PROTV
- Iranul anunță că nu va capitula: Ei au început războiul și acum se sperie de consecințe
Secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, Ali Larijani, a declarat luni dimineaţă că republica islamică nu va negocia cu SUA, după ce în spaţiul public apăruseră unele informaţii care păreau să indice o anumită disponibilitate a Teheranului pentru discuţii cu Washingtonul, relatează EFE și Agerpres. „Nu vom negocia cu SUA”, a transmis Larijani într-un … - Dubai: Români abandonați de un Consulat fantomă. „PSD și PNL și-au trimis amantele și lipitorii de afișe”, în timp ce turiștii cer disperați ajutor
Haos, disperare și un sentiment acut de abandon. Aceasta este realitatea trăită de românii blocați în Dubai, care s-au lovit de zidul tăcerii ridicat de reprezentanța diplomatică a României. În timp ce situația din teren devine critică, telefoanele Consulatului sună în gol, iar acuzațiile la adresa clasei politice ating cote alarmante: incompetența este pusă pe … - Risc de atacuri teroriste în Europa? Traian Băsescu pune degetul pe rana războiului din Orientul Mijlociu: S-ar putea extinde!
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că există risc de extindere a conflictului în Orientul Mijlociu, dacă se mai lungește mult timp operațiunea. În cazul Europei și Statelor Unite, riscul nu este al unui atac direct al Iranului, ci „de activarea a unor grupări de astea adormite teroriste, care pot să genereze atacuri teroriste”. Traian Băsescu, despre surprizele după … - Pericol uriaș în caz de bombardamente! România are 4.500 adăposturi cu murături. Proprietarii au 24 ore să le golească în caz de război
4.500 adăposturi cu murături. Proprietarii au 24 ore sa le golească in caz de razboi. În România există în prezent 4.538 de adăposturi de protecţie civilă destinate adăpostirii cetăţenilor în cazul unui atac aerian. 4.500 adăposturi cu murături. Proprietarii au 24 ore sa le golească in caz de razboi. În România există în prezent 4.538 … - Ministrul Justiției anunță azi propunerile pentru conducerea DNA, DIICOT și Parchetul General
Ministerul Justiției va anunța astăzi cine sunt cei trei procurori desemnați să conducă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT). Propunerile vor fi comunicate CSM pentru avizul consultativ urmând că ultimul cuvânt în desemnarea procurorilor …




