Prima promoție a clasei anticorupție a absolvit cursurile Academiei de Poliție A.I. Cuza, anunță DGA

Prima promoţie de studenţi la specializarea ”Ordine şi siguranţă publică”, specialitatea ”anticorupţie”, din cadrul Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti a ajuns la momentul absolvirii, iar cei mai tineri ofiţeri anticorupţie îşi vor prelua posturile în structurile Direcţiei Generale Anticorupţie în cel mai scurt timp, informează, joi, DGA.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, clasa anticorupţie a fost constituită în anul 2018, ca urmare a demersurilor conducerii Direcţiei Generale Anticorupţie de a organiza această specialitate, demersuri fundamentate de necesitatea pregătirii profesionale specifice în domeniul anticorupţie a tinerilor care au ales să servească intereselor cetăţenilor, ca ofiţeri ai Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel, la finalul primului an de studiu, majoritatea studenţilor cu cele mai mari medii şi-au exprimat dorinţa de a urma această specialitate.
Absolvenţii clasei anticorupţie vor întări efectivele Direcţiei Generale Anticorupţie din mai multe judeţe ale ţării şi Capitală şi îşi vor desfăşura activitatea în domeniul anchete, investigaţii şi prevenire.
Pentru a se asigura o continuitate, reprezentanţii DGA au demarat deja procedura de selecţie pentru a doua clasă anticorupţie, promoţia 2019 – 2022, la care participă 98 de studenţi din anul I de studii. Dintre aceştia, doar 15 vor rămâne să se formeze profesional pentru a deveni ofiţeri anticorupţie.
Sursa: www.agerpres.ro
- Fiica șoferului lui Marius Voineag, procurorul șef al DNA, a fost angajată la Curtea de Conturi deși nu are studii superioareAnamaria Constantin (28 ani), fiica șoferului lui Marius Voineag, procurorul șef al DNA, a fost angajată ca șefă de cabinet la Curtea de Conturi, deși nu are studii superioare. Fiica șoferului este acum șefă de cabinet a lui Călin Ion, care este consilier la Curtea de Conturi, dezvăluie Rise Project la data de 14 iulie …
- Marius Lulea (AUR): Din 2027 vom avea premier PSD! Ei cred că poporul rezistăMarius Lulea a tras un semnal de alarmă: „Din 2027, România va fi condusă oficial de PSD. Așa au stabilit în înțelegerile lor secrete. Ei chiar cred că poporul va rezista la nesfârșit sărăciei, batjocurii și minciunii.” Realitatea iese treptat la iveală. Așa-zisul guvern Bolojan-Grindeanu este doar o etapă de tranziție. În culise, puterea a …
- Accesul copiilor la rețelele sociale ar putea fi interzis. UE dă undă verde statelor membreComisia Europeană a anunțat luni că statele membre pot impune propriile interdicții naționale privind accesul minorilor la rețelele sociale, în baza unor noi orientări stabilite în cadrul Legii Serviciilor Digitale (Digital Services Act, DSA), scrie POLITICO. Executivul european a fost presat în ultimele luni să adopte măsuri concrete pentru protejarea copiilor în mediul online. Guvernele …
- PSD va crește veniturile în 2028. Și iar vom trăi ca proștii.Să nu ziceți că n-ați fost avertizați. Rețeta e veche, dar românii par să nu se plictisească niciodată de ea: înainte de alegeri, PSD se transformă în Moș Crăciun. Salarii mai mari, pensii indexate spectaculos, vouchere cu duiumul și promisiuni cât Casa Poporului. Toate pe hârtie, cu cerneală din bani tipăriți. După patru ani de …
- Ilie Bolojan, un fel de Ciucă pentru următorii doi aniA ieșit la iveală ceea ce toată lumea bănuiam: Ilie Bolojan nu e premier, dar joacă rolul principal într-o piesă scrisă de PSD. Se pare că există o anexă secretă la protocolul de guvernare, un apendice discret, dar plin de planuri mari pentru micii români. Conform acesteia, Bolojan va fi „tehnocratul de serviciu”, un fel …