Internațional

Previziuni sumbre în privința contraofensivei ucrainene! Ce spune un oficial de la Casa Albă

Contraofensiva ucraineană împotriva Rusiei nu progresează atât de rapid pe cât se aștepta, a declarat marți coordonatorul Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe pentru comunicare strategică, John Kirby, relatează CNN.

„Chiar și ucrainenii… inclusiv președintele (Volodymyr) Zelensky, au spus că nu merg atât de departe sau atât de repede pe cât și-ar dori”, a declarat Kirby marți pentru Wolf Blitzer de la CNN.

„În timp ce fac progrese – și fac – acestea sunt treptate și lente și nu sunt lipsite de dificultăți, dar ei continuă să încerce. Încă se străduiesc”, a spus Kirby. „Există lupte active de-a lungul acelui front, ei încearcă cu siguranță să avanseze. Cât de departe vor ajunge, unde va fi asta, ce fel de progres ar putea să realizeze? Nu cred că nimeni poate spune acum”.

În ceea ce privește ajutorul militar acordat Ucrainei, Kirby a declarat că SUA vor continua să furnizeze resurse militare Kievului, inclusiv echipamente de deminare, muniție de artilerie și sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate.

Context

Comentariile sale vin în urma unui reportaj al CNN care descrie evaluări tot mai „sumbre” din partea oficialilor occidentali cu privire la capacitatea forțelor ucrainene de a recuceri un teritoriu semnificativ. Iar într-o înregistrare video publicată marți de biroul său, Zelensky a recunoscut că contraofensiva nu a fost ușoară și că „se întâmplă probabil mai lent” decât sperau unii.

„Este foarte dificil să lupți pentru o perioadă atât de lungă de timp – ceea ce este evident. Toate acestea sunt foarte dificile atunci când îți lipsește acest sau acel echipament”, a declarat liderul ucrainean în comentariile de la o întâlnire de duminică cu instituții media din America Latină. Știu că este dificil pentru noi, dar știu cu siguranță că este mai dificil pentru ruși”

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button