importantPoliticăSocial

Prețurile la mâncare continuă să crească. Românii, săracii Europei

România devine tot mai scumpă, iar mâncarea a ajuns un lux pentru mulți. În timp ce salariile rămân printre cele mai mici din Uniunea Europeană, prețurile la alimente cresc constant, fără nicio perspectivă de stabilizare. Guvernul nu are soluții, iar cetățenii se zbat să supraviețuiască de la o lună la alta.

Românii plătesc aproape cât nemții pentru mâncare, dar câștigă de cinci ori mai puțin. În supermarketuri, coșurile sunt tot mai goale, iar oamenii renunță la produse de bază. „Cumpărăm doar ce e strict necesar. Carnea a devenit un lux,” spune o pensionară din București.

În timp ce guvernanții fac planuri pe hârtie, românii trăiesc în sărăcie cruntă, într-o țară care, paradoxal, este printre cele mai fertile și bogate în resurse agricole din Europa. Dar ce folos, când tot ce producem este exportat, iar importurile ne sufocă?

România, țara unde politicienii sunt bogați, iar poporul flămânzește. Un alt capitol trist din povestea unei națiuni abandonate.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button