Președintele Parlamentului german pledează pentru o „uniune monetară completă” în cadrul UE

Președintele Bundestagului german Wolfgang Schäuble a declarat duminică că Uniunea Europeană ar trebui să utilizeze criza provocată de noul coronavirus pentru a crea o uniune monetară completă.
Ministru de finanțe al Germaniei în perioada 2009-2017, când a gestionat și perioada crizei datoriilor suverane și a zonei euro, Schäuble a afirmat pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung că Uniunea Europeană nu trebuie să rateze această șansă.
„Am fi în continuare semnificativ mai departe în Europa de astăzi dacă ideea creării unui fond monetar european ar fi prevalat în criza greacă din 2010. Nu putem rata din nou această șansă”, a spus el, citat de EU Observer.
Poziția lui Schäuble vine la scurt timp după ce Germania a preluat președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, având drept principală prioritate redresarea Uniunii Europene din criza provocată de pandemia de coronavirus. De altfel, liderii statelor membre ale UE se vor întruni în perioada 17-18 iulie pentru a negocia planul de redresare post-criză și viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027.
Apelul șefului legislativului german privind edificarea unei uniuni monetare vine însă într-un context complicat, având în vedere că statele membre s-au înțeles cu dificultate asupra activării Mecanismului european de stabilitate, iar tratativele în ce privesc instrumentul de recuperare economică întâmpină opoziția unor state precum Austria, Danemarca, Olanda și Suedia, care nu sunt de acord cu un nivel ridicat al subvențiilor oferite pentru redreesare, pledând în schimb pentru împrumuturi.
Cu toate acestea, Germania și Franța par decise să ajungă la un acord atât de necesar revenirii din criză, Berlinul dând deja un semnal major de flexibilitate atunci când cancelarul Angela Merkel a prezentat alături de președintele Emmanuel Macron o propunere de redresare de 500 de miliarde de euro bazată pe ideea instituirii unor datorii comune la nivel european.
Uniunea economică și monetară (UEM) este rezultatul integrării economice progresive în Uniunea Europeană. UEM este o extensie a pieței unice a UE, care implică reglementări comune privind produsele și libera circulație a bunurilor, capitalurilor, forței de muncă și serviciilor.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Marioneta suveranistă George Simion, ghidonată din umbră de consilierii din Israel
Noi mesaje obținute de site-ul de investigații Snoop arată cum George Simion le-a transmis, în septembrie, celor doi întrebările primite de la o publicație din România despre relația cu Srulik Einhorn. În prima parte a investigației, Snoop a scris că în chaturile personale ale lui Srulik Einhorn și Jonatan Urich, doi consilieri politici care au … - Bloc cu bulină din București, evacuat. „Crăpătură pe trei etaje”. Nu e clar dacă s-a produs la seismul de acum cateva zile, spun autoritățile
Zeci de oameni sunt evacuați sâmbătă de pompieri dintr-o scară de bloc din Drumul Taberei, Sectorul 6 al Capitalei. Măsura vine după ce localnicii au avertizat autoritățile că a apărut o fisură în clădire, anunță ISUBIF. Blocul este cu bulină roșie, adică are cel mai mare risc de prăbușire la cutremur puternic. Nu este clar … - Cunoscut politician bulgar, împușcat mortal în propria casă din Sofia. Ce se știe la acest moment și cine a fost Slavi Binev
Omul de afaceri și politicianul bulgar Slavi Binev a fost împușcat mortal la domiciliul său din cartierul Pavlovo din Sofia, poliția demarând o anchetă și o operațiune pentru identificarea celor responsabili, potrivit presei bulgare. Ministerul de Interne a primit o sesizare privind omorul puțin înainte de ora 10:30, iar serviciile medicale de urgență au primit … - Atac masiv cu drone asupra Rusiei
Mai multe instalații industriale au fost avariate în urma unui atac cu drone asupra orașului rus Togliatti ce au avut loc sâmbătă, au declarat autoritățile locale, potrivit Reuters. Ucraina a afirmat că a lovit o importantă fabrică petrochimică din acea zonă. Primarul orașului Togliatti, Ilya Sukhikh, a spus că rapoartele preliminare nu indică victime sau … - România trece la ora de iarnă
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimţite asupra somnului, digestiei şi metabolismului, atrage atenţia medicul Beatrice Mahler. România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24-25 octombrie. Atunci ceasurile se dau înapoi …




