Președintele contestat al Belarusului spune că protestatarii vor fi tratați ca terorişti

Preşedintele contestat al Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a declarat marţi că protestatarii împotriva guvernului său au comis acte de terorism şi că autorităţile vor avea un răspuns adecvat.
Lukaşenko a declarat la o reuniune de la Minsk că protestatarii au blocat căile ferate, ceea ce „poate duce la accidente grave şi la moartea multor oameni”, potrivit unor comentarii transmise de agenţia de presă de stat BelTa.
„Acestea sunt acţiuni ale unor grupuri criminale organizate cu semne de terorism. Când linia roşie este depăşită, guvernul trebuie să răspundă”, a avertizat Lukaşenko, citat de Agerpres.
În Minsk au avut loc proteste în masă în fiecare săptămână de la alegerile contestate de la începutul lui august, despre care susţinătorii opoziţiei susţin că au fost fraudate pentru ca Lukaşenko să rămână la putere.
În vârstă de 66 de ani, el a condus Belarus, o fostă republică sovietică, timp de peste un sfert de secol, tolerând puţine diferenţe de opinii.
Aproape 600 de persoane au fost reţinute la mitinguri neautorizate din ţară luni, a informat marţi Ministerul de Interne din Belarus, într-un comunicat transmis de media de stat. De asemenea, instituţia a precizat că peste 500 de persoane au fost reţinute duminică.
Sursa: Digi24
- Haosul contabil de la Primăria Botoșani: Cum a ajuns administrația lui Cosmin-Ionuț Andrei să deconteze abonamente pentru morți
Primăria Municipiului Botoșani, aflată sub conducerea social-democratului Cosmin-Ionuț Andrei, s-a transformat într-o gaură neagră pentru bugetul local. O serie de nereguli halucinante au ieșit la iveală în urma controalelor, expunând un haos administrativ de proporții în gestionarea banilor publici. Printre cele mai revoltătoare descoperiri se numără decontarea abonamentelor de transport public pentru pensionari decedați și … - Strigăt de disperare din mediul de afaceri: Economia „trage să moară”. Florin Jianu, președintele IMM România, cere intervenția urgentă a Guvernului
Economia românească nu mai poate aştepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică şi de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii, a declarat marţi preşedintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferinţe de presă. Florin Jianu: Economia nu mai poate aştepta. Economia este deja în colaps în acest … - România, intrată direct pe harta țintelor vizate de Iran! Ayatollahul amenință bazele americane de pe teritoriul nostru!
Bazele militare americane din România au fost incluse pe lista posibilelor ținte ale Iranului în cazul reluării războiului cu Statele Unite și Israelul, informează Mediafax. Iranul ar putea lovi bazele NATO din Europa, inclusiv România Două publicații iraniene apropiate de cercurile conservatoare de la Teheran au prezentat instalațiile militare americane și NATO din Europa drept … - Lovitură devastatoare pentru Donald Trump: Democrații obțin o victorie istorică și preiau controlul total asupra Congresului SUA
Democrații sunt pe cale să obțină o victorie istorică în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA. Conform estimărilor CNN, ei vor prelua controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și asupra Senatului, informează Mediafax. Pentru a obține majoritatea în ambele camere, democrații au reușit să câștige chiar și în fiefuri republicane solide, impunându-se în circumscripții … - Tragedie în Marea Neagră: Un remorcher s-a scufundat în largul stațiunii Neptun. Șapte marinari turci, dați dispăruți
Un remorcher s-a scufundat în Marea Neagră în primele ore ale zilei de miercuri, după ce a intrat în coliziune cu nava MENTOR, sub pavilion Antigua și Barbuda, întrucât legăturile de remorcare s-au rupt. Structurile MAI intervin pentru căutarea și salvarea a șapte marinari turci, informează Mediafax. Remorcherul s-a scufundat în apropiere de Neptun Un …




