Preşedintele AUR, George Simion: Legile educației aduc „mai multă politizare, mai multă birocratizare, mai multe instituţii, mai multă confuzie”
Preşedintele AUR, George Simion, consideră că proiectele legislative privind educaţia, ce urmează să intre în dezbatere parlamentară, aduc „mai multă politizare, mai multă birocratizare, mai multe instituţii, mai multă confuzie şi apelul în sens nepotrivit la discriminare”, deşi viziunea expusă la începutul proiectului „România Educată” era aceea de a reduce aceste probleme cu care se confruntă învăţământul românesc.
„Ni s-a expus, la începutul proiectului „România Educată”, o viziune în care ar trebui să se reducă birocraţia în sistemul educaţional, să se reducă politizarea, să se reducă discriminarea. Şi vedem în aceste legi mai multă politizare, mai multă birocratizare, mai multe instituţii, mai multă confuzie şi apelul în sens nepotrivit, credem noi, la discriminare. De altfel, unul din proiectele de legi pe care le-a introdus şi sunt pe circuitul legislativ, cel de a reintroduce uniformele şcolare, a primit aviz negativ într-una din comisii, pentru că ar reprezenta, spuneau membrii comisiei, discriminare. Ar fi de râs, dacă nu e de plâns”, a afirmat Simion, marţi, în cadrul dezbaterii AUR cu tema „Legile educaţiei – de la intenţie la realitate”.
În opinia liderului AUR, cele două proiecte de lege sunt un „atac” la valorile creştine, iar o schimbare în sistemul educaţional ar trebui să pornească de la finanţare şi de la respect pentru cadrele didactice.
„Vedem în cele două legi un atac la valorile creştine, valori pe care noi le susţinem cu tărie şi ne-a bucurat luarea de poziţie pe care cultele religioase din România au avut-o. În perspectiva noastră, o schimbare şi un viitor al sistemului educaţional trebuie să pornească de la finanţare şi de la respect pentru profesori. Ne amăgim dacă considerăm că reforme succesive, una după alta, ale unui sistem care este slab finanţat, în care profesorul îşi pierde din importanţă şi nu mai este respectat nici la nivelul unităţilor de învăţământ, nici la nivelul societăţii, pot reuşi”, a susţinut Simion.
El a adăugat că România ar trebui să se axeze pe corelarea sistemului educaţional cu piaţa muncii.
„A doua chestiune pe care noi credem că România ar trebui să se axeze este necesitatea forţei de muncă, iar sistemul educaţional să fie corelat cu necesarul în sistem pe piaţa de muncă, lucru care nu se mai întâmplă în acest moment”, a punctat Simion.
Dezbaterea „Legile educaţiei – de la intenţie la realitate”, organizată de Comisia naţională de specialitate din cadrul AUR, îşi propune să aducă împreună opiniile specialiştilor din domeniu, să analizeze caracterul şi specificul celor două legi şi să ofere celor interesaţi o platformă de exprimare pentru susţinerea sau respingerea proiectului.
În cadrul dezbaterii sunt puse în discuţie atât teme legate direct de educaţia preuniversitară şi universitară, cât şi şi subiecte adiacente, rezultate din implicaţiile procesului educaţional asupra diferitelor domenii sociale, economice, culturale.