JUSTIȚIE

Președinta ANANP impusă de PSD-ul lui Dragnea, și-a secretizat averea

Un secretar de stat din Ministerul Mediului impus pe vremea lui Dragnea a fost menținut pe funcție, din rațiuni politice și nicidecum profesionale, atât de Ludovic Orban cât și de Florin Cîțu, nu și-a depus declarația de averea și cea de interese de trei ani, iar ANI… doarme, potrivit Puterea.ro.

Adi Croitoru, protejata ANI

În iulie 2018, premierul de atunci Viorica Dăncilă, la propunerea ministrului Mediului de la aceea vreme, Grațiela Gavrilescu, o numește pe fosta lideră a organizației de femei PC Argeș, Adi Croitoru, în funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), post cu rang de secretar de stat.

Trebuie precizat că ANANP funcționează sub tutela Ministerului Mediului și a fost înființată în 2016 având ca scop “administrarea unitară și eficientă a ariilor naturale protejate și conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice”.

Numai că de când a ajuns în fruntea acestei agenții, Adi Croitoru n-a catadicsit să-și posteze declarația de avere și cea de interese pe site-ul agenției pe care o conduce, fără ca Agenția Națională de Integritate (ANI) să o întrebe de ce nu respectă prevederile Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.

Șefa de la Arii Protejate a donat soacrei… Bucureștiul

În ultima sa declarație de avere, ceea din 2017, postată pe site-ul Ministerului Mediului unde era director al Direcției Biodiversitate, Adi Croitoru a menționat, negru pe alb, că a donat soacrei sale, Raisa Croitoru… Bucureștiul! 

Mai trebuie precizat că în perioada când a activat la ARM Pitești, Adi Croitoru a fost în vizorul DNA pentru neregulile și incendiul de la Global Eco Center Câmpulung Muscel, asta și ca urmare a raportului pe care l-a întocmit Corpul de control al fostului ministru al Mediului, Attila Korodi.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button