Ungaria nu va ezita să-și folosească dreptul de veto dacă pachetul de recuperare economică al UE va fi condiționat de respectarea statului de drept

Viktor Orban a declarat că nu va ezita să folosească dreptul de veto, dacă acordarea fondurilor din planul de recuperare economică al Uniunii Europene va fi condiționată de respectarea statului de drept relatează Reuters. Declarația premierului ungar vine după ce la începutul săptămânii Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene și comisar european pentru Justiție a afirmat că respectarea normelor statului de drept şi combaterea corupţiei vor fi condiţii pentru alocarea fondurilor europene.
UE intenționează să cheltuie 750 de miliarde de euro pentru ajutorarea statelor cel mai grav afectate de pandemie, bani despre care Orban a afirmat că trebuie distribuiți „corect” și „flexibil”.
Cei 27 de lideri ai Uniunii se vor întâlni în persoană săptămâna viitoare pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei pentru a discuta bugetul multianual al UE și detaliile pachetului de recuperare economică postpandemie.
- Cererea pentru mieii de Paște, la jumătate față de anul trecut. Românii aleg să facă economii după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
Românii o duc tot mai rău din cauza guvernului Bolojan. Cu două săptămâni înainte de Paște, crescătorii spun că listele de rezervări pentru miei sunt la jumătate față de anul trecut. Romanii aleg varianta mai ieftina și aleg să cumpere carne de ied. Românii își regândesc meniul de Paște și caută variante mai ieftine. Acum, cu două săptămâni înainte de sărbătorile pascale, rezervările pentru carnea de miel sunt la jumătate față de anul trecut, iar crescătorii spun că oamenii întreabă de preț, apoi renunță. În contextul scumpirilor, mulți aleg să cumpere doar jumătăți de miel sau chiar porții mai mici … - Ultima zi de mandat a procurorului general al României și a șefului DNA. Ce lasă în urma lor corupții Alex Florența și Marius Voineag
Luni, 30 martie, este ultima zi de mandat a procurorului general al României, Alex Florența, a șefului DNA, Marius Voineag și a șefei DIICOT, Alina Albu. Primii doi se află în procedura de selecție pentru noi funcții: Florența – adjunct la DIICOT, Voineag – adjunct la Parchetul General. Până la finalizarea procedurilor de selecție, Florența își va continua activitatea ca simplu procuror la DIICOT. Voineag a cerut CSM mutarea la Parchetul Tribunalului București, o decizie fiind așteptată marți. Începute în 2023, an în care România a scăpat de monitorizarea prin MCV, mandatele lui Alex Florența și Marius Voineag au fost … - Scandal Italia-Israel de Floriile catolice. Reacție de la vârful UE
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a denunțat duminică o „încălcare a libertății religioase”, după ce Patriarhul latin al Ierusalimului a fost împiedicat de poliția israeliană să celebreze liturghia de de Duminica Floriilor catolice în Biserica Sfântului Mormânt, transmite AFP. „Decizia poliției israeliene de a-i interzice Patriarhului latin al Ierusalimului să intre în Biserica Sfântului Mormânt în Duminica Floriilor catolice constituie o încălcare a libertății religioase și a protecțiilor de lungă durată care reglementează locurile sfinte”, a declarat Kaja Kallas, potrivit Agerpres. „Libertatea de cult la Ierusalim trebuie să fie garantată pe deplin, fără excepție, pentru toate confesiunile. Caracterul multireligios … - Trump spune că vrea să „pună mâna pe petrolul” din Iran și că ar putea ocupa Insula Kharg „cu ușurință”
Președintele american Donald Trump a lansat ideea ca forțele americane să ocupe Insula Kharg din Iran, principalul terminal petrolier al acestei țări din Golful Persic, relatează Sky News și The Guardian. „Să fiu sincer cu dumneavoastră, ceea ce îmi place cel mai mult este să pun mâna pe petrolul din Iran”, a declarat liderul de la Casa Albă într-un interviu amplu acordat ziarului Financial Times. „Dar unii oameni proști din SUA spun: «De ce faci asta?» Dar ei sunt oameni proști.” Acest lucru ar implica, aproape sigur, ocuparea Insulei Kharg, de unde se exportă cea mai mare parte a petrolului iranian. Insula gestionează … - Inundaţii în Vrancea. O persoană surprinsă de viitură, salvată. Peste 160 de oameni au refuzat evacuarea
O persoană care a rămas izolată a fost salvată de pompieri cu o barcă pneumatică. În cursul nopţii de duminică spre luni, mai mulți angajați MAI au fost mobilizați din cauza riscului iminent de producere a unor inundaţii în două localități din județul Vrancea, unde a fost emis şi un mesaj RO-Alert. Din zonă au fost evacuate zeci de persoane, dar alte câteva sute au refuzat să plece. Potrivit ISU Vrancea, forţele de intervenţie au salvat o persoană rămasă izolată în urma creşterii rapide a debitului râului Putna, în zona localităţii Făurei, comuna Garoafa. Aceasta a fost evacuată în condiţii … - FOTO Primele imagini cu avionul american de spionaj distrus de un atac iranian
Atacul a avut loc săptămâna trecută la o bază saudită și a lovit alte două avioane de realimentare, rănind de asemenea mai mulți militari scrie BBC. Primele imagini care arată aeronava americană de comandă și control distrusă la o bază aeriană din Arabia Saudită de un atac iranian au fost publicate. Potrivit BBC, imaginile au fost distribuite pentru prima dată de o pagină de Facebook dedicată știrilor militare americane. Acestea arată că aeronava E-3 Sentry AWACS pare să fi fost secționată în două. Aeronava E-3 Sentry AWACS distrusă de atacul iranian în Arabia Saudită. FOTO: AFP / AFP / Profimedia Fotografiile … - Moldovenii din diaspora înclină balanța spre unirea cu România
Ideea unirii Republicii Moldova cu România câștigă tot mai mult teren, în special în rândul moldovenilor din diaspora, care ar putea înclina decisiv balanța într-un eventual referendum, arată un sondaj citat de publicația moldoveană Timpul. Evoluția are loc pe fondul politicii tot mai agresive a Rusiei, care a invadat Ucraina în 2022 și a încercat în repetate rânduri să influențeze alegerile parlamentare și prezidențiale din Republica Moldova. Datele unui nou studiu sociologic arată diferențe semnificative între opțiunile din țară și cele din afara ei, conturând rolul tot mai important al votului din diaspora în configurarea direcției geopolitice a Republicii Moldova. Potrivit … - Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
După creșterile semnificative ale prețurilor la carburanți și gaze, consumatorii din România se confruntă cu un nou val de scumpiri. Plafonarea adaosului comercial pentru produsele de bază urmează să expire în perioada imediat următoare, iar eliminarea acestei măsuri va avea efect direct asupra prețurilor din magazine. În paralel, expirarea plafonării gazelor pentru consumatorii non-casnici și presiunile inflaționiste amplifică impactul asupra costurilor de trai. Plafonarea dispare, iar prețurile urcă Ordonanța 67, prin care a fost limitat adaosul comercial la alimentele de bază, își încetează aplicarea săptămâna viitoare. În plus, de la 1 aprilie dispare și plafonarea prețurilor la gaze pentru consumatorii non-casnici. Aceste schimbări vin după … - Ipocrizia de la vârful FRF. Răzvan Burleanu pozează în inamicul pariurilor ilegale, dar a transformat fotbalul românesc într-un panou publicitar pentru jocurile de noroc
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal (FRF), continuă să joace o carte a dublului standard care ridică serioase semne de întrebare asupra busolei morale a instituției pe care o conduce. În timp ce declară public un război neobosit împotriva pariurilor ilegale și livrează discursuri apăsate despre integritate, FRF a devenit, sub mandatul său, unul dintre cei mai mari promotori ai industriei jocurilor de noroc din România. Iluzia integrității pe banii industriei De la tribuna oficială, mesajul administrației Burleanu este aparent impecabil: toleranță zero pentru trucarea meciurilor, luptă acerbă împotriva mafiei pariurilor și protejarea fenomenului fotbalistic. Totuși, realitatea de pe … - 80% dintre români consideră că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită
Nemulțumirea față de direcția țării atinge cote alarmante Percepția asupra direcției în care se îndreaptă România se degradează și mai accentuat față de valurile anterioare. Nu mai puțin de 80% (față de 76 în ianuarie) dintre români consideră că lucrurile merg într-o direcție greșită, în timp ce doar 17% cred că direcția este bună. Restul de 3% nu au o opinie. Rezultatul confirmă o tendință de accentuare a pesimismului social, într-un context în care dificultățile economice și incertitudinile externe se resimt direct la nivelul populației. Practic, opt din zece români exprimă o neîncredere profundă în evoluția țării, ceea ce explică … - Escaladare majoră: Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume
Iranul a revendicat atacuri asupra a două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume, situate în Bahrain și Emiratele Arabe Unite, într-o nouă escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu, care amplifică riscurile pentru economia globală, potrivit AFP. Mai multe țări din Golf au raportat din nou atacuri iraniene asupra teritoriilor lor. Sâmbătă, rebelii houthi din Yemen au deschis un nou front în război, lansând două atacuri împotriva Israelului. Lovitură asupra industriei globale: Două fabrici importante de aluminiu, vizate de Iran Gardienii Revoluției din Iran au revendicat prin intermediul postului de radio-televiziune de stat Irib atacurile cu rachete și drone care au avariat sâmbătă fabricile …










