
Gata, pare că se rezolvă: pentru că lipseau voturile necesare pentru ca Iohanis să își facă majoritatea necesară, sistemul a mai găsit niște voturi minune prin Republica Moldova, suficiente cât să permită PMP să treacă pragul.
Sigur că aceste voturi nu există și s-au oferit din pix deoarece teoria numerelor mari spune că o medie nu mai poate fi modificată când ai deja 99% din secții deja înscrise.
Dar impostura caracterizează clasa politică și impostura caracterizează PSD, PNL și USR și la acest moment. Pentru a nu se face de rușine și să vedem un guvern PNL susținut de PSD.
- Acționarii Hidroelectrica au votat suspendarea lui Silviu Răzvan Avram, fiul nașului de cununie al baronului Grindeanu
Acționarii Hidroelectrica au decis vineri, cu majoritatea voturilor celor prezenți să-l suspende pe Silviu Răzvan Avram din funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere, la propunerea Ministerului Energiei. Suspendarea va fi în vigoare până la clarificarea situației juridice în care este implicat. Avram este inculpat într-un dosar de complicitatate la luarea de mită. Decizia acționarilor … - Simion, paradă prin Cluj Napoca în compania unui ”șofer” american anonim pe care l-a prezentat ca „trimisul lui Donald Trump”
AUR găzduiește zilele acestea la Cluj Napoca un așa zis „forum economic european”, sub umbrela grupului european ECR (Conservatorii și Reformiștii Europeni). Nu e foarte clar cine au fost participanții în cadrul dezbaterii, însă Simion s-a plimbat vineri prin zonele centrale ale Clujului însoțit de un ”șofer” american anonim pe care l-a prezentat clujenilor cu … - Managerul Avioane Craiova S.A., rezistul Nicu Fălcoi, demis din funcție
Consiliul de Administrație al Avioane Craiova SA a decis să nu-i mai prelungească mandatul managerului general Nicu Fălcoi (membru USR). Informația a fost dezvăluită chiar de Fălcoi, care spune că nu are reproșuri și nu comentează prea mult această decizie sugerând totuși că membrii Consiliului de Administrație au „alte opțiuni politice”. În locul lui Fălcoi … - Simion, pus în fața propriului vot după atacul cu dronă de la Galați
AUR a blocat legea dronelor și acum guiță amarnic. George Simion a ieșit la rampă după incidentul de la Galați cu aerul solemn al pompierului care ajunge la incendiu ținând în mână bidonul cu benzină. „Condamnăm atacul din această noapte, incompetența și impostură actualilor conducători: dați-vă la o parte și lăsați românii să decidă!”, a eructat … - Panseluțe de peste 4 milioane de euro: primarul din Focșani, acuzat că aruncă banii orașului pe flori
Primarul PSD al municipiului Focșani, Cristi-Valentin Misăilă, vrea să transforme orașul într-o uriașă grădină botanică, fapt pentru care a alocat o sumă uriașă pentru… panseluțe. Edilul PSD al municipiului Focșani, Cristi-Valentin Misăilă, a încheiat în această săptămână un contract de, atenție, 21.000.000 de lei, adică circa 4.200.000 de euro, pentru achiziționarea de plante, bulbi și …



