Știrile 60m.RO

Predoiu să fie demis! Omul de afaceri Romeo Dunca ia în calcul închiderea companiei, după ce a văzut documentarul Justiție Capturată

Romeo Dunca, fostul președinte al CJ Caraș-Severin și fondatorul companiei de transport de marfă Dunca Expediții susține că ia în calcul să închidă compania, dacă situația nu se va normaliza în justiția din România. Dunca arată că le-a cerut angajaților să-și ia concediu fără plată până pe data de 5 ianuarie, iar la final, dacă nu vede eforturi pentru a schimba situația în justiție, atunci el va pune lacătul pe afacere. Fostul liberal susține că un prim semnal pe care l-ar putea da Ilie Bolojan ar fi demiterea lui Cătălin Predoiu din funcția de ministru de Interne, pentru ceea ce a făcut ca ministru al Justiției.

Dunca: Aș vrea să fiu judecat de un magistrat precum Raluca Moroșanu

”Sunt momente în viață în care te trezești la o răscruce de drum și în care ai de ales: să mergi pe calea bătătorită de decenii întregi de muncă, strângând din dinți, deși înțelegi ticăloșia unora dintre cei care îți sunt piedici în cale, sau să spui „stop”, pentru că nu e bine.

Am văzut întreaga înregistrare a unui moment de adevăr și revoltă venit din partea unui judecător. Văzută pe stradă, această femeie magistrat, curajoasă, nu cred că ar atrage atenția cuiva, deși în deciziile ei au stat poate destinele multor oameni. Cum i-a judecat și ce se va întâmpla cu ei nu știu, dar dacă, la o adică, va fi să risc a-mi pierde libertatea, pe mâna unui astfel de judecător aș vrea să ajung. E ultima dorință pe care un om normal, și care se crede cinstit, o poate avea, în speranța că adevărul va triumfa. De asta avem nevoie, și asta, azi, se pare că e pierdută. Speranța că cei care te judecă sunt oameni ca și noi, dar mult mai corecți, chiar până la exagerare, cu frică de Dumnezeu, și în sufletul cărora, de fiecare dată când trimit la închisoare un infractor, există ore întregi de îndoială și nesomn până la coșmar, întrebându-se dacă nu cumva au greșit. Iar atunci când sunt siguri și probele sunt indubitabile, să nu ezite să facă dreptate, nici dacă e vorba să-l trimită la închisoare pentru răul făcut lui David, pe cel mai puternic Goliat.

Acest gest minunat, aplaudat de aproape toată sala rămasă perplexă, dar care mai apoi a fost înlăturat de argumentele tehnice construite cu îndemânare în uriașul labirint al cuvintelor și procedurilor, nu poate și nu trebuie uitat.

Înregistrarea mesajului transmis de doamna Lia Savonea persoanei aflate la microfon, care răspundea întrebărilor presei, a căzut ca o măciucă divină asupra celei care căuta să construiască un răspuns cu greutatea unei justificări. Din acest motiv, cu atât mai mult, „a da mână cu mână”, așa cum în Imnul Național suntem îndrumați ca necesar pentru a trăi în esența jertfelor acestui popor pentru calea cea bună, înseamnă să luăm atitudine. Așadar, un astfel de gest curajos, venit dintr-o ființă firavă fizic, dar cu suflet curat și cu o inimă dreaptă și mare cât a unui leu, merită sprijinit. Motivul e unul simplu și ține de speranța că doar uniți lucrurile se pot îndrepta. Iar sprijinul care contează într-un astfel de moment nu e cel dat printr-un „like” la material, ci prin a pune pe o carte o parte importantă din tot ceea ce ai, din ceea ce, cu muncă și suferință, ai construit în ultimii 35 de ani.

SC Dunca Expediții SA e o societate comercială cu acționariat majoritar românesc. E prezentă pe piață de 32 de ani și a parcurs absolut toate bucuriile, dar și sincopele ori greutățile economiei de piață mioritice. A dus în spate tot greul acoperirii gafelor tuturor politicienilor care au condus greșit sau a celor care au furat cu neamurile și cu finii lor cu tot. În calitate de inițiator al acestei societăți, am crezut că, odată depășit greul din antreprenoriat, pot face bine prin ceea ce știu și semenilor mei din județ. Din acest motiv am acceptat să intru în politică și să candidez, în 2020, la funcția de președinte al CJ. Am câștigat și am început să lucrez, descoperind, pe zi ce trecea, un cancer politic și administrativ întreținut de anumiți baroni locali. Am formulat peste 10 plângeri penale ce prezentau amănunțit fapte de corupție grave, cu prejudicii de zeci de milioane de lei. Văzând latența cu care erau instrumentate, am formulat un memoriu către ministrul justiției de atunci, domnul Predoiu. La petiție mi-a răspuns dl. Alex Florin Florența, actual procuror-șef, despre care mai târziu am aflat că era în concediu exact cu unii dintre cei pe care i-am reclamat. Nu s-a întâmplat absolut nimic care să fi dus la un rezultat concret, însemnând o condamnare a celor vizați ca infractori. Deși în memoriu aminteam de fapte comise de persoane influente aflate în anturajul șefilor PSD din județ sau al șefilor din structurile de forță ale statului, acestea au scăpat și au continuat să-și exercite practicile ilegale cu care erau obișnuite.

Nu mai târziu de azi am găsit o altă anchetă care privește pe unul dintre ei, care, culmea, de fericire că în lunile următoare se împlinesc 10 ani de la comiterea unor fapte grave de evaziune și va scăpa prin atât de obișnuita prescriere, continuă să sfideze legea și să corupă funcționari în mod ostentativ. https://youtu.be/heE5pufR_zU

Magistrații sunt partea cea mai importantă în funcționarea unei democrații care își tratează corect cetățenii. Ei pot feri de abuzuri sau pot favoriza nesimțirea și tupeul unor politicieni aleși care o iau razna de la îndatoririle lor.

Legislația contradictorie sau greșită, care aduce în analiză un val uriaș de dosare, complică și îngreunează activitatea instanțelor și supune această breaslă la eforturi de multe ori inumane. Sentințe numeroase, cu rezultate diametral opuse date în același caz de două instanțe, arată că există probleme grave în sălile de judecată. Judecători integri și bine intenționați sunt contestați prin decizii total diferite de alții care răspund la anumite presiuni. Și invers. Cu toate acestea, nu sunt eu în măsură să analizez motivele acestor anomalii. Cu toate acestea refuz să cred că acest rău se datorează tuturor acelor oameni deosebiți care sunt magistrații ce si-au tocit coatele pe băncile scolii. Marea majoritate a lor e influențată probabil doar de un mic număr dintre ei care cu siguranță sunt susținuți, puși și instigati la a tulbura bunul mers al justiției în România. Factorii politici responsabili de schimbări și influenți în grupurile lor poartă întreaga vină pentru acest dezastru ca rezultat ,vorbind in primul rand de anomaliile din justitie ,apoi despre percepția cetățenilor la adresa justiției. Chiar dacă un număr important de judecători dau sentințe controversate și scapă pe banda rulantă infractori prin prescriere, mulți o fac impotriva convingerilor lor ,fie cu scârbă fie din obligații probabil ,răspunzând unui nr mic de vinovați care de fapt sunt în fruntea acestui intreg aranjament bolnav și dăunător pentru țară noastră. Acei vinovați trebuie identificati si înlăturați din locul unde comenzile și deciziile lor dăunează normalității.

Dunca: Bolojan să-l demită pe Cătălin Predoiu

Văzând materialul celor de la Recorder și celelalte apărute în susținerea lui, cred că e momentul ca premierul României, dl Ilie Bolojan, să ia unele măsuri. Cu siguranță că e peste puterea lui ca, în conjunctura actuală și cu prerogativele pe care le are, să facă ordine în justiție, dar puțină rânduială în ograda proprie poate încerca să facă.

Măsurile luate și situația economică a țării pun o presiune crescută asupra oricărui agent economic. În varianta în care nici în justiție nu mai putem crede, aproape nimic nu mai justifică efortul disperat al antreprenorilor care încearcă să-și țină firmele pe linia de plutire. Calea proceselor e extrem de anevoioasă și există două măsuri de împărțire a dreptății, în funcție de cine o reclamă. Dacă ești „din sistem” și furi, poți fi cercetat cu întârziere și, în multe situații, scapi cu banii furați cu tot. Dacă ești corect, dar fără ajutor, ori chiar împotriva celor care au putere politică, dreptatea uneori vine mai greu sau deloc, și doar după un întreg calvar de timp și cheltuieli.

Multe dintre societățile comerciale românești, și mai ales cele care nu au sprijin politic, trec prin dificultăți. La fel și cea pe care o conduc. Văzând ceea ce se întâmplă, consider că nu mai are rost să te agiți pentru a găsi soluții, de vreme ce povara fiscală e greu de dus, banii vărsați la buget sunt în continuare cheltuiți de un aparat bugetar incorect dimensionat, iar justiția de la noi e în mâinile unor persoane ce par a fi conduse și numite politic.

Ministrul de Interne, fost și de Justiție, dl Predoiu, are cel puțin 10 ani de când face regulile la vârf. Avertizările mele au fost neglijate, iar cei menționați au scăpat bineînțeles cu toții și continuă să facă legea în județul Caraș-Severin. În afară de asta, o astfel de situație în justiție, ca cea prezentată ieri, nu poate să nu se datoreze și unei persoane care, timp de minimum 10 ani, s-a aflat la pârghiile de conducere.

Dunca ia în calcul închiderea companiei

Din toate aceste motive și în această situație, eu unul nu mai doresc să continui.

Așadar, în semn de solidaritate cu acel curaj al doamnei judecător, începând cu 20 decembrie o să cer tuturor angajaților mei să depună cerere de concediu fără salariu până pe 5 ianuarie. Să fie acesta un avertisment fiscal, prin lipsa plăților aferente către bugetul central, că dorim să funcționăm într-un stat normal, cu o justiție responsabilă, oarbă și onestă, și tratată de societate cu teamă si respect în mod corespunzător, dar pe care să o și merite.Prin acest gest cer domnului prim-ministru Ilie Bolojan să arate, în ograda dânsului, că dorește să ia măsuri. De situația actuală și de modificările legislative care slăbesc independența judecătorilor, cu siguranță acest ministru longeviv, Predoiu, se face cel putin intr-o infimă parte vinovat.

Problemele dintre judecători nu pot fi, cu siguranță, rezolvate de premier, dar demisia sau înlocuirea din functie a acestui ministru si totodată om influent pollitic poate și trebuie să fie cerută de domnul Ilie Bolojan. Chiar dacă partizanii din parlament ai actualului ministru al internelor nu vor fi de acord, orientarea spre rezolvarea situației trebuie să fie arătată tuturor.

În funcție de cum vor evolua lucrurile, vom analiza ce avem de făcut: închiderea progresivă, în următorul an, a porților acestei companii ce produce bani la buget de 32 de ani, în așa fel încât să nu prejudiciem activitatea clienților noștri, sau reluarea lucrului în forță și cu dorința de a crește, așa cum am avut-o și în anii anteriori.”, susține Dunca.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button