Predoiu face poliție politică: a trimis mascații peste președintele Georgescu
România pare să fi revenit la vremurile întunecate ale Securității. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a decis să folosească poliția ca armă politică împotriva lui Călin Georgescu, trimițând mascații peste colaboratorii acestuia, într-o demonstrație de forță specifică regimurilor autoritare.
Pretextul? O presupusă anchetă privind finanțarea campaniei electorale a lui Georgescu, în condițiile în care acesta a declarat public că a avut o campanie de „0 lei”. Dar adevăratul scop al descinderilor pare a fi intimidarea adversarilor politici și menținerea controlului asupra jocului electoral.
Este deja un tipar: oricine deranjează structurile de putere este imediat ținta unor anchete și descinderi spectaculoase, cu televiziunile chemate să filmeze „marea captură”. România nu mai este condusă prin vot, ci prin abuzuri mascate în acțiuni „legale”. Predoiu și gașca sa se joacă de-a democrația, dar poporul vede ce se întâmplă. Întrebarea este: cine va răspunde pentru acest nou abuz?