Politică

Predoiu anunță că alegerile vor fi fraudate: Explozie a cererilor pentru viză de flotant

Semnal de alarmă înainte de scrutinului din 9 iunie! Alegerile urmează să fie fraudate. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că la nivel naţional există o creştere cu 112% a cererilor pentru obţinerea de vize de flotant, faţă de alegerile de acum patru ani.

„În ţară procentul este cu 112% mai mare decât la alegerile precedente. Sunt judeţe care au cifre record. Vreau să subliniez că, potrivit legii, organele de poliţie efectuează verificări atunci când sunt sesizate”, a afirmat Predoiu, într-o videoconferinţă cu prefecţii din judeţe privind alegerile locale.

El a precizat că până acum au fost transmise poliţiei 7.261 de solicitări privind 6.879 de persoane şi s-au constatat nereguli în legătură cu 451 de persoane, respectiv 6,6% dintre cazurile verificate.

„Deci fenomenul există, nu este generat din altă parte decât de la cei care organizează structura cu astfel de practici. Sigur, dumneavoastră, prefecţii, nu aveţi afiliere politică, la fel şi subprefecţii, sunteţi independenţi, însă e datoria mea să vă facem această informare, iar în continuare structurile MAI îşi fac treaba. Dar acest fenomen depăşeşte puterea de intervenţie a Ministerului Afacerilor Interne şi eu v-o semnalez ca atare. V-am spus-o şi data trecută, v-o spun şi acum. Văd că nu mai sunt reclamaţii legate de fenomen, dar el a crescut”, a adăugat ministrul de Interne. 

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button