Fostul premier Victor Ponta spune, pe Facebook, că liderul AUR, George Simion, şi toţi cei care se opun modificării proiectelor de legi ale justiției care nu mai pedepsesc magistrații care nu respectă Constituția României au dreptate, deoarece Constituţia ţării este legea fundamentală într-un stat, fără de care acesta nu ar mai putea funcţiona.
„În acest caz George Simion chiar cred ca are dreptate ( in altele nu are – dar aici da) ! Cum adica putem sa NU respectam deciziile Curtii Constitutionale ( desi in Constitutia Romaniei scrie clar ca sunt “obligatorii”)! Pai daca ne spuneau asa la Referendumul pentru demiterea lui Basescu in 2012 ( cand CCR a decis ca nu e valid din lipsa de cvorum) Romania era in alt loc al istoriei – dar atunci Ministrul de azi al Justitiei era cu Basescu si spunea ca trebuie sa respectam decizia CCR de invalidare a votului a 7,4 milioane de romani! Si asa a spus si Comisia Europeana! Acum nu mai e asa?? Cine si pe ce baza decide ca nu trebuie sa se respecte ? Si care decizii ? De ce mai avem atunci Curte Constitutionala ? Si cat va trece pana cand o ne spuna ca nu trebuie sa respectam nici deciziile judecatoresti daca nu sunt bune pentru cei care au “Puterea”! Mai suntem o tara ? Un stat de drept? Mai avem Constitutie si legi? Nu prea!”, scrie Ponta.
Aşa cum se ştie, cunoscutul avocat Adrian Toni Neacșu a făcut un apel la toți cei „care vrem să ne mai simțim demni în țara noastră” pentru salvarea Constituției țării și a supremației sale. Mai precis, avocatul se referă la mobilizarea pentru a convinge senatorii să nu voteze proiectele de legi ale justiției care nu mai pedepsesc magistrații care nu respectă Constituția României, scrie r3media.ro.
Neacșu spune că toată lumea trebuie să participe la convingerea acestor senatori și să se renunțe la orgolii și nemulțumiri, pentru un scop comun. El spune că adoptarea acelui amendament ar însemna „subordonarea justiției române altor comandamente, străine, decât legile și Constituția țării”.
Iată apelul avocatului Toni Neacșu:
„Cred că e timpul ca toți cei care vrem să ne mai simțim demni în țara noastră să renunțăm la orice orgolii, opțiuni politice, dezamăgiri sau pesimism și să acționam împreună pentru a salva ceea ce am convingerea că poate fi salvat: demnitatea Constituției României și implicit a noastră ca români.
Votul în Senat pentru eliminarea Constituției României din hotărârile judecătorești în România va fi dat luni, 17.10.2022, sau, mai probabil, miercuri, 19.10.2022.
Raportul final al comisiei speciale, cuprinzând și acele ultime amendamente mizerabile care înlătură sancțiunea judecătorilor pentru nesocotirea deciziilor Curții Constituționale sau ale ÎCCJ, va fi întocmit luni.
Sunt conștient că publicul larg nu înțelege exact dimensiunea atacului direct la suveranitatea națională, la identitatea națională și la supremația Constituției. Va trebui de data asta să ne creadă pe cuvânt pe toți cei care, din domeniu fiind, înțelegem exact că acest amendament înseamnă subordonarea justiției române altor comandamente, străine, decât legile și Constituția țării.
Am convingerea că senatorii români, indiferent de partidele din care provin, pot fi convinși individual, iar dacă nu, forțați sub presiunea rușinii publice, să nu valideze decizia șefilor lor de partid. Trebuie doar să înțeleagă consecința votului lor.
1. Sper ca partidele din opoziția parlamentară (e doar AUR împreună cu câțiva independenți, USR-ul fiind cel care a cerut renunțarea la constituția noastră) și cele multe care se autodesemnează ca suveraniste să își convingă simpatizanții că în momentele cheie politica înseamnă acțiune nu sloganuri și să-și mobilizeze oamenii în fața Senatului. Când se duc la muncă cei doar 136 de senatori trebuie să vadă că oamenii sunt cu ochii pe ei.
APP, CPN, PER, PRN, PARN, PRN și ce inițiale mai sunt pentru cei ce afirmă că fac parte dintr-un bloc suveranist vor avea în fața un vot direct al Senatului pentru renunțarea la suveranitatea justiției României și e momentul să arate că și luptă pentru ceea ce ce afirmă și cer votul oamenilor.
2. AUR și Claudiu Târziu, ca lider de grup, sunt convins că vor știi să își pregătească o strategie de luptă parlamentară în sedința în care se va da votul. E absolut necesar să fie organizați, eficienți și să exploateze slăbiciunile regulamentului. D-na Diana Iovanovici-Șoșoacă este din fericire senator și, chiar fără grup, va putea duce de una singură o rezistență consistentă în ședința plenului.
3. În paralel trebuie dusă o campanie de pichetare (și “placare”) prin mailuri și telefoane a fiecărui senator în parte. Deja circulă atât modele de scrisori cât și mailurile și telefoanele senatorilor. Intrați pe pagina MONA PETRUȚ – despre justiţie şi injustiţie și găsiți toate datele acolo. Elena Radu la fel a organizat și ea o rezistență civică ce poate fi eficientă dacă vom fi mulți care o urmăm.
4. În ce ma privește am să vă rog astăzi să semnați o Petiție a poporului către Senat pentru apărarea Constituției, pe care o lansez imediat ce o termin. Restul a ce fac nu trebuie să fie neapărat public, așa am făcut mereu. Trimit individual mailuri către senatori în care încerc să îi conving tehnic, la nivel uman și profesional, ce grozăvie se pregătesc să voteze și lucrez la o petiție către Avocatul Poporului în vederea sesizării Curții Constituționale pentru controlul legilor imediat ce vor ieși din Parlament. Din păcate nu există numărul minim de parlamentari care să sesizeze legal CCR în altă modalitate. Am trimis deja opiniile mele, tehnice și ele, unor organisme internaționale din justiție, cele cu care mai am contact.
5. Ideal ar fi ca instituțiile din sistemul judiciar să iasă din timiditatea lor și să spună public ceea ce deja în cercuri închise sau instituționale au spus: renunțarea la Constituție e inadmisibilă. Consiliul Superior al Magistraturii, asociațiile profesionale ale magistraților (UNJR, AMR, OAJDO), ba chiar ÎCCJ au demonstrat tehnic că eliminarea obligativității deciziilor CCR si ÎCCJ este o crimă pentru justiție. Nu cred că se va întâmpla
Trebuie să înțelem cu toții că nu mai este vorba despre politică ci despre valorile fundamentale care definesc identitatea noastră națională, Constituția fiind cărămida ființei noastre ca nație”.