Ponta: „Aș omorî-o pe Țoiu cu mâinile mele”. Doamnele din Parlament condamnă instigarea la violență

Fostul premier Victor Ponta a declarat, în direct, în cadrul unui interviu, că ar omorî-o pe ministra de Externe, Oana Țoiu, cu mâinile sale, „cu ghilimele”. Le-am întrebat pe femeile din Parlament cum văd o astfel de declarație din partea unui politician, mai ales că este cunoscut de o țară întreagă. Parlamentarele din mai multe partide condamnă declarația lui Victor Ponta și atrag atenția asupra responsabilității discursului public, mai ales într-o țară în care violența de gen este la cote alarmante.
Victor Ponta ar omorî-o pe Oana Țoiu cu mâinile sale. Cu ghilimele. O femeie este ucisă de un bărbat săptămânal, fără ghilimele.
În emisiunea de la România TV, de pe 22.03.2026, Victor Ponta a făcut următoarea afirmație (dialogul poate fi găsit la minutul 45).
Victor Ponta: O să vă zic ceva să vă șochez, să încheiem emisiunea. Dacă mă sună Țoiu, pe care aș omorî-o cu mâinile mele după ce a făcut.
Moderator: Cu ghilimele.
Victor Ponta: Cu ghilimele, da.
Reamintim că Victor Ponta a acuzat-o pe ministra de Externe, Oana Țoiu, de abuz în serviciu, fiindcă s-ar fi implicat personal ca fiica sa să nu fie pe lista românilor aduși în țară cu zborurile organizate de statul român.
Ce spun parlamentarele
Le-am întrebat pe femeile din Parlament cum văd o astfel de declarație din partea unui politician de renume. Acestea sunt de părere că indiferent de circumstanțe, acest tip de limbaj este inadmisibil. Situația violenței asupra femeilor în România este îngrijorătoare, iar politicienii ar trebui să fie primii care să semnaleze problema și să nu perpetueze atitudini violente.
Alina Gorghiu (PNL)
„Dacă vreun politician, indiferent de numele lui, fie că este fost premier sau fost parlamentar, face o asemenea declarație, da, este o instigare la violență și trebuie condamnată. Am condamnat și declarații nu la fel de grave.
Cred că, dacă nu ajungem să ne cenzurăm discursul în spațiul public, oricât de nervoși am fi pe gesturile politice ale unui ministru sau ale unui coleg de Parlament, atunci nu putem fi un exemplu pentru societate.
Avem o reală problemă cu agresiunea, nu doar fizică, ci și verbală. Avem o reală problemă cu agresiunea din online, cu gesturi agresive, cu violența psihologică și cibernetică. În aceste condiții, de la acest nivel, nu avem niciun drept să ne permitem astfel de derapaje”.
Ramona Ioana Bruynseels (AUR)
„Orice declarație de acest fel, bineînțeles, nu își are locul în spațiul public. Acum, într-adevăr, dacă ne uităm la cel care a lansat această declarație, singura variantă în care i-ai putea aduce circumstanțe atenuante este aceea că a vorbit în calitate de părinte. Însă, în același timp, cu atât mai mult, pentru că ești persoană publică și fiindcă știm că, la nivelul societății noastre, avem o problemă cu violența în general, cu violența în familie și, bineînțeles, cu femicidul, cu atât mai mult trebuie să fii extrem de atent atunci când te poziționezi în acest fel.
Cred că a fost o mare scăpare, care nu trebuie repetată, și, cu siguranță, cred că dl. Victor Ponta ar trebui să revină asupra acestei declarații, să o explice și, în măsura în care consideră necesar, să se poziționeze diferit și să își retragă declarația”.
Cynthia Păun (USR)
„Este absolut îngrijorător și inacceptabil ca un fost prim-ministru să aibă astfel de declarații cu privire la o colegă ministru.
În primul rând, nu poți face amenințări cu moartea, fie ele și „în ghilimele”, și nu poți numi pe oricine dorești „neom”, fără să existe consecințe.
Trebuie să tragem un semnal de alarmă că acest tip de limbaj nu este acceptabil. Este foarte important ca toți parlamentarii, jurnaliștii și cetățenii să reacționeze la aceste situații.
Femicidul este o problemă care a fost bagatelizată foarte mult timp, dar vedem că, în momentul în care mai multe voci din societatea civilă și din Parlament s-au așezat la masă și au spus „ajunge”, am reușit să trecem legea prin Parlament.
Cred că același lucru ar trebui să se întâmple și în cazul acestor derapaje grave, foarte grave. Și nu este vorba doar despre Victor Ponta, ci și despre alți parlamentari sau oameni importanți din celelalte partide”.
Gabriela Corina Ene (PSD)
„Eu condamn astfel de afirmații, indiferent dacă sunt făcute în mod serios sau la modul de metaforă sau de glumă, de a transmite emoție negativă. Probabil și-a dorit domnul Ponta să transmită supărarea față de doamna ministru Țoiu pentru ceea ce i s-a întâmplat cu copilul în Dubai.
Însă această declarație este inadmisibilă, indiferent din partea cui vine. Cu atât mai mult dacă vine din partea unei persoane publice, a unei persoane cu autoritate, care este urmărită de foarte mulți cetățeni și care poate influența, din păcate, doar în sens negativ.
Societatea reacționează, de obicei, și condamnă sau sesizează astfel de comportamente, dar cred că fiecare dintre noi ar trebui să răspundem la timp, pentru a ne putea opri la timp și pentru a nu continua cu astfel de susțineri care pot influența negativ. Nu este cazul ca și noi, persoanele publice, să încurajăm acest discurs”.