Când ajung primele teste rapide COVID-19, atât de necesare creşterii capacităţii de testare în România

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat a spus, în şedinţa de Guvern de miercuri, că s-a crescut capacitatea de ventilaţie în spitale şi urmează să ajungă în ţară testele rapide, primele, dintr-o colaborare cu Crucea Roşie.
„Am început să creştem capacitatea, mai ales de ventilaţie şi în zonele unde sunt mai afectate. De exemplu, în Bucureşti, ieri, am distribuit ventilatoare suplimentare la Pantelimon, Spitalul Universitar, Spitalul Floreasca. Mai mult decât atât, am amplasat deja două posturi medicale avansate care permit extinderea capacităţii de observaţie a pacienţilor la Pantelimon şi la Spitalul Universitar. Deci astea sunt măsuri pe care putem să le replicăm şi în alte zone dacă se cere, bineînţeles. Aici am acţionat la cerere. Aducem mai multe pentru a le folosi pe linia de front mai ales în unităţile de primiri urgenţe ne-ar ajuta să punem diagnosticul rapid pentru cazurile simptomatice şi să le diferenţiem chiar dacă unele ulterior vor trebui să fie confirmate şi pe test PCR”, a spus Arafat.
Acesta a anunţat că primele 43.000 de teste rapide ajung în ţară la sfârşitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare, urmând ca ulterior să fie introdus şi stocul strategic.
„Deja primele 43.000 de teste vor ajunge în ţară din fonduri extrabugetare, deci în colaborare cu Crucea Roşie şi urmează să introducem stocul strategic. Acum, pentru ce vine pe prima fază, sunt 43.000 de teste deja contractate care trebuie să ajungă în România la sfârşitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare, iar pe stocurile strategice am prevăzut un milion de teste”, a mai spus dr. Arafat.
Premierul Ludovic Orban a precizat că acest teste ar trebui să fie folosite nu numai în UPU, ci şi în şcoli, grădiniţe, eventual în căminele de vârstnici sau în căminele pentru persoane cu dizabilităţi, acolo unde sunt riscuri majore, pentru a putea diagnostica persoanele simptomatice.
Sursa: Mediafax
- Șeful Armatei, audiat la DNA
Șeful Statului Major al Apărării, Vlad Gheorghiță, s-a prezentat marți dimineață la sediul DNA pentru a fi audiat într-un dosar penal. La intrarea la DNA, Vlad Gheorghiță a declarat că nu știe pentru ce a fost chemat la audieri.Șeful Armatei este audiat la DNA. Ce vor să afle procurorii de la Vlad Gheorghiță!? Surse judiciare … - Nicușor Dan s-a decis și ar putea anunța astăzi numele premierului desemnat: La partide se pregătesc ședințe în regim de urgență
Președintele Nicușor Dan ar fi luat decizia să nu mai aștepte finalul tuturor negocierilor și astăzi ar putea desemna premierul. El își dorește în continuare un guvern tehnocrat, condus de Eugen Tomac, chiar dacă a discutat constant cu liderii fostei coaliții pentru a strânge o majoritate parlamentară și nu a reușit să configureze o astfel de majoritate. … - Procurorul Marian Sântion: Hrebenciuc, capul mafiei! Nuțu Cămătaru a picat pe interceptări cu o mită de 2 milioane de euro la baronul PSD
O serie de dezvăluiri explozive făcute de procurorul Marian Sântion scot la iveală o radiografie sumbră a modului în care crima organizată se împletește cu vârful clasei politice românești. Viorel Hrebenciuc, considerat multă vreme eminența cenușie a PSD, este descris nici mai mult, nici mai puțin decât drept „capul mafiei”. Acuzațiile procurorului Sântion nu se … - Milioane pentru combustibilul avioanelor: Cum a ajuns un fost general de aviație să construiască depozitul militar din Bacău
Cândva o să avem avioane multe și moderne, așa că trebuie să ne pregătim temeinic, ca să nu rămânem cu ele în pana prostului. Spre exemplu, în Cazarma 979 din Bacău urmează să fie ridicat un depozit de combustibili și lubrifianți. Dincolo de faptul că astfel de puncte strategice sunt atât de publice în România … - Panică sub robe: justiția e oarbă, dar tremură de frica lefurilor tăiate!
Asociația Forumul Judecătorilor din România îi solicită ministrului Muncii să garanteze că noua lege a salarizării nu va reduce veniturile nete ale magistraților. Organizația avertizează că eventualele diminuări salariale ar putea provoca un exod din sistemul judiciar, în timp ce Guvernul susține că reforma va fi implementată fără scăderi de venituri. Asociația Forumul Judecătorilor din …




