Internațional

Polonia ratează miliarde din fondul de apărare al UE. Președintele Nawrocki blochează participarea la programul SAFE

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a blocat participarea țării sale la programul european de apărare SAFE, prin care Uniunea Europeană oferă împrumuturi avantajoase de 150 de miliarde de euro destinate consolidării industriei de apărare din statele membre.

Polonia urma să fie cel mai mare beneficiar, cu aproape 44 de miliarde de euro alocate pentru investiții în sectorul militar. Premierul Donald Tusk a precizat că peste 12.000 de companii polone ar fi urmat să obțină contracte prin acest program.

Nawrocki: „Securitatea Poloniei nu trebuie să depindă de decizii străine”

Șeful statului a justificat veto-ul prin nevoia de independență strategică.

„Securitatea Poloniei nu trebuie să depindă de decizii străine. Numai un popor care reușește să-și asigure propria securitate rămâne cu adevărat liber”, a declarat Nawrocki, citat de publicația germană FAZ.

El a susținut că implicarea Uniunii Europene în proiecte de apărare ar putea crea dependențe politice și economice nedorite.

Tusk: „Președintele a ratat ocazia de a acționa ca un patriot”

Premierul Donald Tusk a criticat dur decizia, considerând-o o greșeală strategică. „Președintele a ratat ocazia de a acționa ca un patriot”, a scris acesta pe platforma X, anunțând totodată convocarea unei ședințe extraordinare de guvern, vineri dimineață.

Legea privind implementarea finanțării prin SAFE fusese adoptată de parlament la sfârșitul lunii februarie, cu sprijinul coaliției de centru-stânga conduse de Tusk.

Dispută politică aprinsă la Varșovia

Blocarea proiectului European scoate din nou la iveală disputa dintre președintele eurosceptic Karol Nawrocki și guvernul pro-european al lui Donald Tusk.

Susținut de partidul conservator PiS, Nawrocki promovează o viziune naționalistă asupra apărării, în contradicție cu orientarea pro-UE a executivului.

Liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, a alimentat în ultimele săptămâni o campanie puternic anti-germană, susținând că programul SAFE ar favoriza companiile germane de armament și ar pune Polonia „sub influență germană”.

Planul alternativ „SAFE 0%”

Pentru a evita finanțarea europeană, președintele Nawrocki, împreună cu guvernatorul Băncii Naționale a Poloniei, Adam Glapinski, a propus un plan alternativ intitulat „SAFE 0%”, care ar urma să folosească rezervele valutare și de aur ale Poloniei pentru un program propriu de înarmare fără dobândă.

Guvernul Tusk a respins inițiativa, invocând riscuri economice majore și lipsa clarității privind finanțarea.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button