Știrile 60m.RO

Polonia a invadat Cehia din greşeală. Cum au trecut soldații polonezi granița fără să-și dea seama

Polonia a „invadat” Cehia luna trecută, când soldaţii polonezi au trecut din greșeală graniţa pentru a stabili un post de pază, în contextul pandmiei de COVID-19, a declarat ministrul ceh de Externe pentru CNN.

În „incursiunea” lor, soldații polonezi au întors din drum un grup de cehi care mergeau duminica la biserică. Incidentul a provocat stupoare la Praga, guvernul ceh cerând explicaţii Varşoviei pentru situaţie.

Practic, polonezii au trecut din satul polonez Pielgrzymow în satul ceh Pelhrymovy, situate la mică distanţă unul de altul, peste granița care urmărește cursul râului Troja.

Ministrul de Externe ceh Tomas Petricek a cerut explicaţii, recunoscând că a fost vorba de o confuzie şi nu de un act ostil, ambele ţări fiind membre UE şi NATO.

”Omologii noştri polonezi ne-au asigurat, neoficial, că acest incident a fost doar o neînţelegere cauzată de armata poloneză fără nici o intenţie ostilă. Cu toate acestea, încă aşteptăm o declaraţie oficială de la Varşovia”, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Cehia.

La rândul său, ministrul polonez al Apărării a declarat pentru CNN că „trecerea graniței a fost rezultatul unei neînțelegeri și nu un act deliberat. Situația a fost remediată imediat, iar cazul este închis, inclusiv de către partea cehă”.

Sursa: www.digi24.ro

  • Nicușor Dan ar urma să desemneze premierul luni
    Președintele Nicușor Dan ar putea pune capăt mâine așteptării privind viitorul șef al Guvernului și să anunțe numele premierului desemnat. La Palatul Cotroceni este luată în calcul inclusiv varianta unui independent, însă acesta ar trebui să îndeplinească mai multe condiții și, mai ales, să poată aduna majoritatea necesară în Parlament. Potrivit unor surse Digi24 apropiate de Administrația Prezidențială, șeful …
  • Condiția fondatorului AUR pentru ieșirea României din criză și salvarea statului – maximum 500 de primării
    Surse din interiorul AUR susțin că există discuții în zona conservatoare a partidului cu privire la condițiile considerate esențiale pentru ieșirea României din actuala criză bugetară și administrativă și pentru reașezarea statului pe baze sustenabile, potrivit Cluj1.ro. Potrivit informațiilor obținute din anturajul președintelui fondator al AUR, Marius Lulea, una dintre condițiile de la care nu …
  • Cum s-a încheiat întâlnirea dintre trimișii lui Trump și Vladimir Putin. Un consilier al Kremlinului oferă detalii
    Președintele rus Vladimir Putin a purtat, sâmbătă, discuții „extrem de utile”, care au durat peste trei ore, cu doi emisari americani care caută un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a declarat un consilier al Kremlinului. Acesta nu a dat însă vreun indiciu cu privire la vreo evoluție semnificativă a negocierilor, relatează Reuters. Potrivit lui Iuri …
  • Schimbare majoră pe piața muncii! De ce refuză românii să mai plece la muncă în străinătate
    Românii nu mai sunt la fel de atrași de ideea de a lucra în afara țării, interesul pentru un loc de muncă în străinătate ajungând la cel mai mic nivel din ultimii zece ani, arată datele eJobs. Din ianuarie și până în prezent, au fost înregistrate sub 55.000 de aplicări pentru joburile externe, adică un procent infim …
  • Nicușor Dan convoacă CSAT
    Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru luni, 7 septembrie, într-o ședință în care vor fi discutate teme majore privind apărarea României. Consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul țării, viitoarea înzestrare a Armatei și programul SAFE se află pe agenda reuniunii de la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, ședința CSAT va începe la ora 15:00. Prezența …

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button