Zece state UE se angajează să primească 400 de minori neînsoţiţi evacuaţi de pe Insula Lesbos în urma incendiului care a distrus tabăra de la Moria

Zece state membre ale Uniunii Europene (UE) s-au angajat să primească 400 de minori neînsoţiţi, evacuaţi de pe Insula Lesbos în Grecia continentală, după incendiul care a devastat tabăra insalubră şi suprapopulată de la Moria, a anunţat ministrul german de Interne Horst Seehofer, relatează AFP.
„Contactele noastre cu ţările membre UE au determinat zece membri să participe la transferul” acestor 400 de minori, a anunţat ministrul, la Berlin, precizând că Germania şi Franţa urmează să preia 100-150 de copii fiecare.
Aceşti minori neînsoţiţi au fost transferaţi în Grecia continentală după incendiul care a distrus tabăra în care locuiau şi care a lăsat peste 12.000 de persoane în drum.

„Discutăm şi cu alte ţări membre ale Uniunii care pot primi aceşti copii”, a anunţat Seehofer într-o conferinţă de presă comună cu comisarul european însărcinat cu Migraţia, grecul Margaritis Schinas, care participa printr-o legătură video de la Atena.
Olanda a propus joi să primească 100 de migranţi – dintre care jumătate să fie minori.
„Moria aminteşte în mod dur tuturor membrilor UE lucrul pe care este nevoie să-l schimbăm în Europa”, a declarat Margaritis Schinas, care urma să se întâlnească dupăaceea cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis.
„Avem nevoie de solidaritate în politica migraţiei” a UE, a subliniat comisarul.

Drama de la Moria a relansat dezbaterea cu privire la primirea solicitanţilor e azil în Europa, pe tema căreia statele membre UE se sfâşie.
Comisia Europeană (CE) urmează să prezinte la sfârşitul lui septembrie un proiect foarte aşteptat – şi amânat în mai multe rânduri – al unui pact privind migraţia şi azilul.
Sursa: News.ro
- Inspector ANPC din Constanța, urmărit penal pentru luare de mită
DNA anunță că procurorii Secției de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10 iunie 2026, față de inculpatul DRAGOMIRESCU BOGDAN-EDUARD, la data faptei șef al Serviciului Corp Control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția … - Cel mai dezastruos mandat din istoria Ministerului Muncii: Cum a lăsat Florin Manole instituția în pragul colapsului total
Scurtul și haoticul mandat al lui Florin Manole în fruntea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale din Guvernul Bolojan va rămâne în cărțile de istorie drept o pată neagră a administrației publice. Niciun alt ministru nu a reușit performanța negativă de a pierde sume uriașe la negocierile bugetare, de a provoca un blocaj total … - Prăduială de 7 milioane de euro la Sectorul 1. Elevii de la Școala 178, mutați în containere pe durata consolidării clădirii
O nouă prăduială la Primăria Sector 1. În timp ce George Tuță vorbește despre investiții în educație și modernizarea infrastructurii școlare, o nouă cheltuială consistentă din Sectorul 1 atrage atenția. Peste 7 milioane de euro vor fi alocați pentru amplasarea unor containere modulare care vor găzdui temporar elevii Școlii Gimnaziale nr. 178 pe perioada lucrărilor … - ACUZAȚII GRAVE LA SANADOR: Trei pacienți decedați după operații efectuate de fostul ministru Victor Costache. Familiile denunță infecții nosocomiale ascunse
O serie de decese suspecte zguduie unul dintre cele mai cunoscute spitale private din România, ridicând semne de întrebare majore privind siguranța pacienților și transparența actului medical în sistemul de sănătate cu plată. Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața în urma unor intervenții chirurgicale realizate la Spitalul Clinic Sanador de către medicul Victor Costache, … - Ciucu îndatorează Capitala cu 350 de milioane de euro
Primăria Capitalei împrumută 350.000.000 € pe 20 de ani cu dobândă de 1,15% – 1,25%. Pentru a putea finanța sau cofinanța investițiile care beneficiază de fonduri externe nerambursabile UE în domeniul mobilității urbane sustenabile, Primăria Capitalei împrumută 350.000.000 € pe 20 de ani cu dobândă de 1,15% – 1,25%.Primăria Capitalei urmează să contracteze o finanțare …




