JUSTIȚIE

Poliţistul anului 2022 ”alias lupul de la Rutieră” reținut pentru că a luat mită

Polițistul anului 2022, „lupul de la Rutieră”, cel care îi „mirosea” pe șoferii drogați, a fost reținut pentru luare de mită. Acesta permitea mașinilor cu tonaj mai mare să ajungă în Poiana Brașov.

Polițistul anului 2022, „lupul de la rutieră”, cum era cunoscut un agent de circulație din Râșnov, a fost reținut pentru luare de mită în dosarul în care alți trei polițiști de la Rutieră sau Înmatriculări sunt reținuți, relatează Adevarul.

Procurorii au dezvăluit câteva amănunte în urma continuării cercetărilor în dosarul în care au făcut percheziții duminică dimineața, 26 martie 2023, la polițiști rutieri și ai serviciului de Înmatriculări și Permise Auto. Anchetatorii spun că tocmai cei care trebuiau să pună în aplicare legea luau mită câte 5.000 de lei, dar și alte foloase, între care servicii SPA.

Între cei care mergeau la saloanele de înfrumusețare, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov se află și cel care a fost declarat „Polițistul anului 2022“, ca urmare a numărului mare de șoferi drogați pe care i-a depistat în trafic.

„Mirosul” dezvoltat al agentului în cazul șoferilor care conduceau sub influența substanțelor interzise nu l-a ajutat pe agent să-i simtă pe colegii săi de la Anticorupție, care îl urmăreau îndeaproape.

Gratis la SPA și sponsorizare pentru echipa de fotbal la care juca fiul său

Potrivit procurorilor, Cornel Ioan Sandu, poreclit de colegii săi „Lupul de la rutieră”, ar fi intervenit la colegii săi pentru a permite unor camioane să urce la un hotel din Poiana Brașov, deși acestea depășeau greutatea maximă admisă pentru a circula în stațiune și nu dețineau permis de liberă trecere.

În schimbul ajutorului său, hotelul ar fi făcut un contract de sponsorizare cu clubul de fotbal la care joacă fiul său, iar „Lupul de la rutieră” ar fi beneficiat de ședințe gratuite la SPA, la același hotel.

„Pe lângă aceste aspecte din contextul cercetărilor, au reușit și faptele acestea de abuz în serviciu, respectiv persoane care ar fi trebuit să ajungă în mai multe destinații, unde este nevoie de liberă trecere, cum ar fi în zona Poiana Brașov. Au beneficiat de această facilitate fără plată a taxei de trecere, pe baza influenței pe care anumiți polițiști au avut-o pe lângă organele de constatare şi polițiștii care depistau în trafic contravenientul”, a declarat prim-procurorul Adrian Radu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

La examenele pentru permisul de conducere, mita era fixă.

Șpagă fixă la Permise Auto: 1.000 de euro

„Circumstanțele principale ale faptelor cercetate sunt acelea ale dobândirii permisului de conducere, în baza mitei pe care doritorul permisului de conducere sau părinții acestora o oferea examinatorului prin niște căi clandestine, respectiv cu ajutorul unui complice care acesta făcea reclama necesară și se ocupa de colectarea mitei. Mita era de 5.000 RON. De la caz la caz dublată și de alte avantaje materiale cum ar fi cum ar fi produse alimentare”, a mai spus Adrian Radu.

Anchetatorii spun că a mai fost și situația favorizării făptuitorului, respectiv persoane implicate în dosare penale, cercetate în calitate de suspecți, au beneficiat de consiliere din partea acelorași polițiști, în sensul că li se ofereau sfaturi și îndrumări despre cum ar putea să se sustragă pe o anumită perioadă de timp cercetărilor.

Polițiștii au audiat 30 de persoane, dintre care 10 au fost martori, inclusiv polițiști. Față de 7 persoane s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar luni seara, 27 martie 2023, au fost duse în fața judecătorului, cu propunere de arestare preventivă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button