JUSTIȚIE

Polițiștii amenință Guvernul Ciolacu: În curând străzile vor fi ocupate de infractori

Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC) transmite vineri că este pentru prima dată în istoria Poliției Române, Poliției de Frontieră Române, Jandarmeriei Române, când se ocupă doar jumătate din locurile de la școlile postliceale.

„Fără o predictibilitate clară a salarizării, a carierei și a pensionării, s-a ajuns la dezastrul în care ne aflăm acum. Și este abia începutul… Cu 2200 lei net salariul de încadrare, cu 400 lei chirie pentru tinerii polițiști repartizați în interesul instituției în alte localități decât cele de domiciliu, vom fi nevoiți să suportăm cu toții colapsul în care ne aflăm. În curând străzile vor fi ocupate de infractori și nu de forțele de ordine publică”, potrivit unui comunicat de presă al SNPPC.

„Ne apropiem de un deficit real de 50.000 angajați în sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională și zilele acestea s-a luat decizia tăierii a 30% din funcțiile vacante. Mii de localități închise la orele 16.00, cozi interminabile în vămi, dosare soluționate după ani de zile, intervenții la 112 după o oră de la apel, sunt doar câteva din situațiile ce vor apărea în perioada următoare”, avertizează sindicatul.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button